Apple confirmă că se va conforma legislaţiei europene şi foarte probabil viitoarea generaţie de iPhone-uri va veni cu port USB-C

/
/
26 oct. 22
/

Începând cu toamna anului 2024 toate device-urile de dimensiuni mici şi medii vândute în Uniunea Europeană vor fi echipate obligatoriu cu porturi USB-C. Pe lista de dispozitive vizate regăsim printre altele şi telefoane, tablete, e-readere, căști, aparate de fotografiat digitale, console de jocuri video portabile sau difuzoare portabile care se încarcă pe fir.

Apple a fost compania cea mai afectată de această decizie a Uniunii Europene, mărul muşcat folosind pe device-urile sale portul proprietar lightning.

Chiar dacă reprezentanţii Apple au transmis că nu sunt de acord cu decizia şi că aceasta înfrânează dezvoltarea, şeful de marketing al companiei, Greg Joswiak, a declarat într-un interviu apărut în The Wall Street Journal că Apple nu prea are de ales şi se va alinia la standardele europene.

Seria de telefoane iPhone este cea mai vizată de această modificare, cel mai probabil următoarea generaţie iPhone 15 urmând a fi prima ce va veni cu port USB-C.

Mă gândesc că poate această schimbare îi va convinge să treacă şi la un standard de transfer mai nou, inclusiv seria iPhone 14 fiind blocată la standardul USB 2.0.

Categorii: Apple
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Cele mai bune telefoane mobile din 2026

Am selectat cele mai bune telefoane mobile din 2026, iar lista completă o descoperiți în rândurile următoare. Sunt câteva precizări ce trebuiesc a fi făcute.

Ce laptop primești în etapa de precomandă la 43.499.99 lei?

Prețurile la laptopurile de top au urcat la cer, iar acum avem un laptop în etapa de precomandă cu preț maxim de 43.499.99 lei, mai exact - aprox. 8150 euro.

Piața de smartphone-uri în cădere liberă – livrări cu 20% mai mici, Samsung și Apple și-au crescut cota de piață în dauna brandurilor chinezești: Xiaomi, OPPO, vivo etc

Omdia a venit cu informațiile complete legate de piața de smartphone-uri în T3 2026 (1 iulie - 30 septembrie 2026). Discutăm despre livrările de smartphone-uri și nu despre vânzările generate în această perioadă.