Când este anunțat iPhone 12?

/
/
6 oct. 20
/

Apple a anunțat următorul său eveniment ce se va desfășura pe 13 octombrie. Aici sunt așteptate noile iPhone-uri, dar și primul Mac cu hardware pe ARM.

Ce se vorbește la bursa zvonurilor despre noile iPhone-uri?

Sunt 4 modele: iPhone 12 Mini, iPhone 12, iPhone 12 Pro și iPhone 12 Pro Max. La nivel hardware se bazează pe același chipset, iar diagonalele variază de la 5.4 inch la 6.7 inch. Rata de refresh urcă la 120Hz, cel puțin pe unele modele. Toate vor dispune de conectivitate 5G, de aici și posterul pe care Apple l-a adus.

Presupun că un alt element pe care vor să-l reliefeze este procesorul, primul pe 5nm (este așteptat un spor de performanță față de generația precedentă).

La nivel de cameră vor fi 4 senzori pe camera principală: wide de 12, tele de 12 Megapixeli (ambele cu OIS), ultrawide de 12 Megapixeli și un senzor LiDAR. Mă rog, să nu intrăm prea puternic în detalii ce s-ar putea să nu fie concludente.

Pe 13 octombrie avem toate detaliile, direct de la sursă. Evenimentul urmează a fi transmis online și revenim cu link la momentul potrivit. Lansarea iPhone-urilor a fost amânată cu aproximativ 1 lună (pentru că trăim într-o perioadă mai dificilă generată de pandemia de covid-19).

Update: Apple nu a confirmat că vor fi lansate noile iPhone-uri, dar aș spune că se subînțelege și se vorbește de luni bune că iPhone-urile în generație curentă vor fi anunțate în octombrie și nu în septembrie, cum se întâmpla în mod tradițional.

Sursa: MacRumours.com
Categorii: Apple, Smartphone
Cuvinte cheie: apple, iPhone 12, lansare iPhone
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.