Apple susţine că are mai puţin de 20 de milioane de abonaţi pentru Apple TV Plus. Realitate sau strategie ?

/
/
26 sept. 21
/

În noiembrie 2019 Apple a lansat serviciul de streaming video Apple TV Plus. De atunci şi până în prezent compania americană a investit foarte mulţi bani în campanii promoţionale, în promovare, în realizarea de noi producţii şi totuşi rezultatele nu se văd (sau cel puţin asta declară Apple).

Oficialii Apple s-au întâlnit întâlnit zilele acestea cu reprezentanţii International Alliance of Theatrical Stage Employees, cel mai mare sindicat al lucrătorilor din industria de entertainment din SUA, pentru a discuta despre drepturile salariale ale celor implicați în proiectele serviciului de streaming Apple TV Plus.

Se pare că în legislaţia americană există un paragraf care spune că angajaţii din sectorul entertainment trebuie să aibă salarii mai mari dacă serviciul pe care angajatorul îl furnizează are peste 20 de milioane de abonaţi plătitori.

La aceste discuţii reprezentanţii Apple au declarat că serviciul de streaming video Apple TV Plus are mai puţin de 20 de milioane de abonaţi, astfel că în cazul lor nu se aplică acel paragraf din lege. Asta înseamnă că „mărul muşcat” poate oferi salarii mai mici angajaţilor săi în comparaţie cu cei de la Netflix, Disney Plus, HBO Max şi restul pieţei.

Ciudat este că analiştii estimau peste 40 de milioane de utilizatori pentru Apple TV Plus la sfârşit de 2020, însă cum Apple nu oferă cifre oficiale este aproape imposibil de a confirma / infirma această cifră.

Să fie oare adevărat numărul de abonaţi sau este doar o strategie a companiei de a plăti remuneraţii mai mici ?

Sursa: cnbc.com
Categorii: Apple
Cuvinte cheie: apple, Apple TV Plus
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

MacBook Neo 13 sau un laptop cu Windows și display OLED în aceeași sumă?

MacBook-ul cu preț redus a fost lansat oficial, iar acum putem discuta cu specificațiile complete pe masă. În SUA costă 599 dolari în varianta de bază, iar mai jos aflați cât a ajuns și în țara noastră.

iPhone 17e – detalii oficiale, imagini şi preţ

În urmă cu doar câteva ore, mărul muşcat a lansat oficial noul smartphone iPhone 17e. Acesta este cel mai accesibil telefon al seriei iPhone 17 şi se prezintă drept urmaş al modelului iPhone 16e.

Apple va lansa cel puțin 5 noi produse între 2 și 4 martie, printre care și un MacBook de buget

Se pare că Apple urmează ca la început de martie 2026 să nu mai organizeze un livestream keynote, ci în schimb să facă o serie de anunțuri / lansări pe durata a trei zile, mai precis între 2 și 4 martie. În ultima dintre aceste zile ar fi programat un „special Apple Experience”, despre care…