Asus K93SV – review

/
/
26 mai 11
/

Am plăcerea de a vă prezenta în exclusivitate cel mai nou laptop al producătorului taiwanez Asus: modelul K93S. După ce şi-a făcut prezenţa la CeBIT 2011 în februarie, din luna iulie poate fi găsit şi pe rafturile magazinelor de profil din ţara noastră.
Vă prevenim de la început că avem de-a face cu unul din cele mai mari modele de laptop, dacă poate fi numit aşa; piesa sa de rezistenţă fiind ecranul de 18.4 inch cu o rezoluţie full HD. După cum e de aşteptat, diagonala mare a ecranului presupune şi un gabarit depăşit în ceea ce priveşte dimensiunile sau greutatea. Întradevăr la o primă impresie avem de-a face cu un brontozaur veritabil, doar că, spre deosebire de uriaşul blând, Asus K93S împrumută şi câteva din caracteristile carnivorelor, după cum veţi observa în cele ce urmează.
Seria K de la Asus reprezintă performanţă versatilă, în termeni comuni însemnînd că primeşti doar ce ai nevoie cu unele mici compromisuri ce vor fi evidenţiate. Pe scurt performanţa se referă la procesorul quad core i7, o placă grafică decentă şi memorie cât pentru o zi de post: 16 GB. Totuşi modele oferite spre vânzare vor veni doar cu  maxim 12GB, capacitate ce va mulţumi şi cel mai cârcotaş cumpărător. Mai multe detalii pe notebookreview.ro.

Categorii: Asus, Notebook, Reviews
Cuvinte cheie: sus K93SV
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Acer a lansat noile TravelMate P4 și P2 Copilot+ în cadrul evenimentului european prin care a aniversat 50 de ani

Acer a marcat 50 de ani de existență la Milano, iar evenimentul nu a fost doar o aniversare, ci o privire destul de clară asupra felului în care compania vede următoarele decenii. În paralel cu prezentările de produse și strategii, Acer a adus în prim-plan și o expoziție specială, „The Arc of Innovation – From…

Robot de aspirare cu funcție mop Roborock Qrevo Edge 2 Pro – review (Ideal pentru covoare și mochete cu fir înalt de până la 3 cm)

Am mai tot testat în ultimul timp fel de fel de aspiratoare, iar dintre cele tip robot de la Roborock pot aminti de cel prezentat mai recent - Q10 PF+ W, iar din urmă cu peste doi ani îmi amintesc de Q7 Max.