ASUS Zenbook – prezentarea oficială în România [foto]

/
/
11 nov. 11
/

A avut loc astăzi de la ora 10.00, la Intercontinental. Bineînțeles că s-a vorbit mult despre conceptul de ultrabook pe care Intel mizează foarte mult. Speranțele lor sunt ca în 2013 să ajungă ca ultrabook-urile să fie 40% din piața de portabile. Este într-un fel răspunsul lor la atacul tabletelor și poate mai mult de atât.

Partea de PR mai jos. Revin cu impresii și fotografii ale lui ASUS Zenbook UX21 și UX31, în articole dedicate.

Ultrabook-ul ASUS ZENBOOK™ a fost prezentat public în cadrul evenimentului organizat vineri, 11 noiembrie, la Hotel Intercontinental. ASUS împreună cu Intel au dezvăluit cele două modele ZENBOOK™ UX21 și UX31, echipate cu procesoare Intel® Core™ i5 și i7, din cea de-a doua generație. Cu o grosime de la 3 la 9 mm, acestea sunt cele mai subțiri portabile de pe piață și au exteriorul acoperit integral cu aluminiu.Mix de eleganță și putere de calcul, noul laptop inaugurează ERA ULTRA, ZENBOOK™ fiind echilibrul perfect al eleganței și puterii într-un Ultrabook. La evenimentul de lansare au participat alături de jurnaliști și primii utilizatori de ZENBOOK™ UX21/UX31 din România, reprezentând grupuri de potențiali utilizatori: Andi Moisescu – realizator TV, Ana Wagner – artist plastic, Florin Ştiolică – avocat și Ruxandra Boga – studentă.                        
                                                                                                       
Design Pur
Arta se îmbină perfect cu tehnologia în cazul ASUS ZENBOOK™. Panourile argintii exterioare afișează un design cu cercuri concentrice care reflectă razele de lumină, încântând simțurile. Cu o grosime de doar 3mm în partea din față și 9mm în partea din spate, liniile exterioare ale ZENBOOK™ sunt netede, făcându-l cel mai subțire ultrabook de pe piață și o alegere perfectă pentru utilizatorii aflați în mișcare sau într-o sală de clasă.“Prin ZENBOOK, ASUS oferă cel mai elegant și puternic Ultrabook de pe piață. Se adresează persoanelor dinamice care vor autonomie energetică și un răspuns rapid. Atunci când vor redeschide ecranul într-un interval de 2 săptămâni, ZENBOOK reia programele din standby în doar 2 secunde. În plus, este ultra-ușor, ultra-subțire și ultra-puternic”, a declarat Ciprian Donciu, Business Development Manager ASUS România.                                                                                                                                                                       
Performanță de neegalat
ZENBOOK™ dispune de funcția instant-on care pornește sistemul aflat în așteptare în numai 2 secunde* și oferă un timp incredibil de standby de până la 2 săptămâni, ceea ce înseamnă de patru ori mai mult comparativ cu standardul industriei. Deși este svelt și elegant, ZENBOOK™ înglobează o listă intransigentă și impresionantă de cuceriri tehnologice. Acesta utilizează cel mai recent procesor Intel® Core™ din a doua generație (optimizat pentru laptop-uri), SATA Revision 3.0, stocare SSD, Bluetooth™ V4.0 și USB 3.0. ASUS a adăugat, de asemenea, tehnologia USB Charger+ care folosește puterea portului USB 3.0 pentru reîncărcarea dispozitivelor portabile într-o fracțiune de timp din perioada necesară în mod normal.Pentru a adapta toate aceste tehnologii, inginerii ASUS au conceput un sistem de răcire personalizat utilizând canale în formă de V, cu o arhitectură unică cu lamele de cupru, pentru a îmbunătăți fluxul de aer și răcirea. Când autonomia bateriei scade sub 5 procente, ZENBOOK™ va salva în mod automat fișierele în lucru pentru a preveni pierderea de date.                                                                                                                                                                                                                                                             
Incredibil de prietenos cu mediul înconjurător
ZENBOOK™ conferă utilizatorilor o liniște sufletească, folosind mai puțină energie electrică. Acesta utilizează tehnologia patentată ASUS Super Hybrid Engine II care conservă în mod inteligent energia și îi permite lui ZENBOOK™ să ofere o autonomie cu 25% mai ridicată* comparativ cu alte ultrabook-uri.                                                                                                                                                                                               
Transcenderea Audio
Recunoscând că un ultrabook nu este doar un instrument de lucru, ci și un dispozitiv pentru divertisment, fiecare ZENBOOK™ este echipat cu tehnologia ASUS SonicMaster, o fuziune optimizată de hardware și software, dezvoltată de echipa ASUS Golden Ear și Bang & Olufsen ICEpower®. SonicMaster oferă un spectru audio larg care poate umple o cameră cu muzică jazz sau cu sunetul unui torent montan.                                                                                                                                                                                                                                                                                   
Parteneriat cu Intel pentru a oferi cea mai bună tehnologie
“Ultrabook-ul inaugurează o transformare fundamentală a calculatorului personal”, a declarat Bogdan Georgescu, Channel Account Manager, Intel România. “La scurt timp după ce Intel a stabilit această nouă categorie de dispozitive mobile pe piață, ASUS oferă consumatorilor români un concept uimitor de ușor, cu performanța vizibil inteligentă a celei de a doua generații de procesoare Intel® Core™ i5 și i7. Acesta dispune de securitate, capacitate de reacţie rapidă şi alte caracteristici unice, pentru a oferi cea mai completă și satisfăcătoare experiență.”Întreaga serie ASUS ZENBOOK™ va fi disponibilă utilizatorilor din România începând de săptămâna următoare.
Prețurile pornesc de la 4300 lei (TVA inclus) – modelul UX21E.                                                                                                                              
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

ASUS ProArt P16 și P14 aduc AI-ul local pe laptopuri subțiri, cu până la 128 GB memorie unificată, prețurile pornesc de la…, 17.999 lei

ASUS a anunțat noile ProArt P16 și P14 cu NVIDIA RTX Spark, două laptopuri dedicate creatorilor de conținut și celor care vor să ruleze modele AI direct pe propriul PC. Discutăm despre până la 128 GB de memorie unificată, ecrane OLED de până la 4K și un preț de pornire de 17.999 lei pentru ProArt…

TOP 5: Jocuri pe calculator care mi-au făcut copilăria mai frumoasă în anii 2000 (care a fost preferatul tău?)

Am scris recent un articol în care v-am transmis că Electronic Arts închide BioWare, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute studiouri de gaming din lume. Plecând de la acest subiect, am fost lovit de o uşoară nostalgie, m-am dus cu gândul la nopțile albe, la sunetul inconfundabil al internetului prin dial-up și la…

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…