ASUS ZenFone 8 Mini – primele detalii hardware pentru un telefon compact şi puternic

/
/
16 apr. 21
/

ASUS pregăteşte lansarea seriei de smartphone-uri ZenFone 8, una care din informaţiile actuale pare a fi formată din trei modele: ASUS ZenFone 8,  ZenFone 8 Flip şi ZenFone 8 Mini.

La cel din urmă device ne vom referi în acest articol, un telefon mic, compact, însă foarte puternic. ASUS ZenFone 8 Mini a apărut în rapoartele testului de benchmark GeekBench, iar pe baza detaliilor oferite de aceste rapoarte, cât şi cu ajutorul surselor neoficiale anterioare, putem prezenta câteva dintre cele mai importante specificaţii hardware ale smartphone-ului:

  • display OLED de 5.92 inci cu rezoluţie FullHD+ şi rată de refresh de 120Hz;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 888 + Adreno 660 GPU;
  • până la 16 GB RAM şi 256 GB spaţiu de stocare;
  • baterie cu tehnologie de încărcare rapidă la 30W;
  • cameră foto duală cu senzor principal Sony IMX686 de 64 Megapixeli + un senzor secundar Sony IMX663.

Dacă se vor confirma toate aceste informaţii, ASUS ZenFone 8 Mini ar deveni cel mai mic flagship din lumea Android, poziţie deţinută în acest moment de Samsung Galaxy S21 cu display de 6.2 inci. De curând şi Sony a lansat modelul Sony Xperia 5 III cu ecran de 6.1 inci, însă acesta va fi disponibil comercial din vara acestui an.

Sursa: pocketnow.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.