Emil Dragotă
vivo xplay 6 – primele impresii la MWC Barcelona 2017
vivo xplay 6 a fost prezentat în noiembrie 2016 și sunt șanse foarte mici să-l vedem importat oficial și în țara noastră, dar mi-a plăcut smartphone-ul și m-am gândit că un hands-on arată la ce nivel a ajuns un jucător chinez din top 5 mondial pe anul trecut, companie cu zeci de milioane unități comercializate…
Samsung GALAXY Tab S3 – primele impresii la MWC Barcelona 2017
Samsung a adus GALAXY Tab S3 în cadrul Mobile World Congress din Barcelona. Este flagship-ul companiei sud-coreene pe nișa tabletelor premium cu Android. Piața de tablete nu mai este la fel de efervescentă, de atractivă pentru producători, dar Samsung nu are cum să renunțe complet în a fi prezent aici, iar Tab S3 o să-și…
ASUS Zenfone AR – primele impresii la MWC Barcelona 2017
ASUS Zenfone AR a fost prezentat la CES 2017 și este primul smartphone cu 8 GB memorie RAM. Are nevoie de o cantitate mare de memorie RAM spre a se descurca pe partea de realitate augmentată. L-am descoperit la standul Qualcomm de la MWC Barcelona 2017 și am zis că nu strică să-i realizez un…
TOP 5: Cele mai bune telefoane mobile lansate la MWC Barcelona 2017
Târgul de tehnologie din capitala Cataloniei reunește cele mai importante companii din zona de telefoane mobile, telecomunicații etc. Totuși, doar Huawei și LG au preferat să prezinte vârfurile de gamă pe 2017, restul au mizat pe mid-range sau low-cost.
Allview X4 Soul Style – primele impresii la MWC Barcelona 2017
Allview a prezentat X4 Soul Style la standul său din cadrul MWC Barcelona 2017. De obicei, Allview era prezentat în standul României, dar în 2017 - România nu mai are stand în cadrul târgului de tehnologie barcelonez, iar compania brașoveană s-a organizat astfel încât să fie prezentă la cel mai important eveniment din zona de…
Xiaomi Mi Mix – primele impresii
Știu, știu, știu. Xiaomi Mi Mix nu este o noutate la târgul de tehnologie din Barcelona, dar l-am zărit la standul Qualcomm și nu m-am putut abține să nu încep a-l utiliza pentru câteva minute bune.
Nokia 6 – primele impresii de la MWC Barcelona 2017
Nokia 6 este vârful de gamă al HMD Global. Momentan. Au specificat că ei pregătesc și un telefon cu specificații premium, mai multe detalii în săptămânile viitoare. Cu Nokia 6 au intrat în scenă, iar la MWC au specificat că dispozitivul urmează a ajunge și pe piețele europene.
Nokia 3310 – primele impresii la MWC 2017
Standul HMD Global era integrat alături de cel al diviziei de telecomunicații a Nokia, iar aglomerația era cu adevărat mare. Vedetă nu erau Nokia 3, 5 sau 6 deși aveau destule persoane interesate de ele ci iterația 2017 a lui Nokia 3310. La 17 ani distanță a venit un produs cu aceleași linii de design.
MWC 2017: Lenovo Moto G5 Plus – primele impresii
Lenovo a păstrat MWC 2017 spre a aduce două modele mid-range - Moto G5 și Moto G5 Plus. Urmează a concura cu Huawei Nova, Samsung GALAXY A5 2017 sau ASUS Zenfone 3. Pornește în această cursă cu un mare handicap - designul discutabil.
MWC 2017: Sony Xperia XA1 Ultra – primele impresii
Sony Xperia XZ Premium și Xperia XZs sunt expuse doar în cutii de sticlă și materiale de tip hands-on nu au cum a fi realizate în această situație, mi-am îndreptat atenția spre phabletul mid-range Sony Xperia XA1 Ultra.
MWC 2017: LG G6 – primele impresii
LG și-a adus vârful de gamă pe scena de la Mobile World Congress 2017. Este unul dintre smartphone-urile ce atrag atenția la târgul de tehnologie barcelonez. Misiunea lui LG G6 este grea, iar compania sud-coreeană pare a nu mai avea suflu în a ține pasul cu concurența din universul Android. Companiile chinezești joacă tare (Huawei,…
MWC 2017: Huawei Watch 2 – primele impresii
Alături de Huawei P10 și Huawei P10 Plus a fost prezentat și Huawei Watch 2 - propunerea companiei chineze pe nișa smartwatch-urilor premium.
MWC 2017: Huawei P10 Plus – primele impresii
Alături de Huawei P10 în cadrul evenimentului ce a precedat MWC 2017, compania chineză l-a adus și pe Huawei P10 Plus. Nu are ecra curbat cum se vehicula inițial la bursa zvonurilor și aș spune că este logică mutarea de a nu aduce un astfel de panel, Mate 9 Pro ar fi avut un rival…
Huawei P10 – unboxing
P10 este flagship-ul Huawei din 2017. Debutează în România din aprilie, iar precomenzile urmează a fi deschise de la mijlocul lui martie. Prețul recomandat pentru Huawei P10 cu 4 GB RAM și 64 GB spațiu de stocare - 649 euro.
Nokia 3310 – revenirea legendei
Nokia 3310 este o mișcare bună de PR din partea HMD Global. A atras atenția asupra revenirii Nokia și a strâns multă nostalgie la adresa companiei finlandeze, liderul pieței în perioada 1999 - 2011.
Preview pentru MWC Barcelona 2017
Este a 5-a ediție a târgului de tehnologie din capitala Cataluniei la care am posibilitatea a fi prezent, a 4-a ediție pentru Gadget.ro. Detalii găsiți pe tag-urile dedicate: MWC 14, MWC 15, MWC 16.
Nokia 150 în oferta Orange
Cred că este primul telefon lansat de către HMD Global și importat de către Orange. De aici și o mică speranță că la un moment dat vom vedea smartphone-urile Nokia și în portofoliul operatorilor de telecomunicații.
Consola Nintendo Switch la precomandă prin eMAG
eMAG listează consola Nintendo Switch la precomandă. Nu am găsit detalii legate de momentul în care consola este livrată către client, o dată estimată pentru livrarea propriu-zisă.
Oukitel U13 primește update la Android 7.1 în ediție CyanogenMod
Oukitel a realizat un parteneriat cu M.A.D, iar Oukitel U13 primește posibilitatea de a trece pe Android 7.1.1 în ediție CyanogenMod. Update-ul trebuie instalat în mod manual, ghidul de instalare și unealta de flash pentru ROM sunt oferite oficial.
Vernee Thor – primul smartphone cu MediaTek MT6753 ce primește update la Android 7.0 Nougat
Veste bună pentru cei ce l-au cumpărat pe Vernee Thor, a primit update la Android 7.0 Nougat. Compania chineză spune că ar fi primul smartphone cu MediaTek MT6753 ce primește update software sprea cea mai nouă iterație Android.
Rezultatele Orange în trimestrul 4 din 2016
Orange a oferit detalii privind rezultatele financiare înregistrate în trimestrul 4 din 2016 (octombrie - decembrie). Am extras câteva date interesante din comunicatul operatorului portocaliu.
iStyle Băneasa – cel mai important shop Apple Premium Reseller din România în ediție îmbunătățită
iStyle ocupă un rol important în țara noastră, în rândul clienților interesați de produsele și soluțiile Apple. iStyle Băneasa este poziționat drept "magazin flagship", am luat termenul din comunicatul de presă.
Allview pregătește lansarea lui X4 Soul Style în cadrul MWC Barcelona 2017
Allview participă la MWC Barcelona 2017, deși în anul curent - România nu mai are pavilion dedicat în cadrul târgului de tehnologie barcelonez. Am înțeles că guvernul s-ar fi mișcat prea greu în ce privește alocarea fondurilor.
Vodafone oferă internet nelimitat și gratuit de Dragobete
Vodafone continuă campania începută de Ziua Îndrăgostiților - 14 februarie, iar de Dragobete oferă internet nelimitat și gratuit în rețeaua sa. Pe 24 februarie, clienții Vodafone pot face streaming video, browsing etc - fără grijă.
Lenovo Moto Z – review
Motorola Moto Z sau Lenovo Moto Z a fost cu adevărat o gură de aer fresh în această maree de telefoane mobile. Cele două elemente prin care iese în evidență față de concurența sa directă sunt: