Avionul cu şase aripi ar putea fi salvarea industriei aviatice comerciale (reducere a emisiilor de CO2 cu până la 80%)

/
/
10 aug. 21
/

Omenirea a intrat într-o cursă contra cronometru în reducerea gazelor cu efect de seră şi din păcate industria aviatică este una dintre cele mai implicate în acest proces.

Pentru că şi în acest domeniu restricţiile legate de utilizarea combustibililor fosili vor fi din ce în ce mai dure, numeroase companii caută soluţii de reducere a amprentei de carbon.

Un start-up american din Alabama a realizat un avion concept denumit SE200 (SE vine de la super-eficient), unul ce consumă cu 70% mai puţin combustibil şi reduce emisile CO2 cu 80% vs un avion convenţional din prezent ✈️. SE200 vine cu 6 aripi şi poate transporta până la 264 de pasageri pe o distanţă maximă de 17.000 de kilometri fără escală (în prezent un zbor lung înseamnă cam 13.000 de kilometri).

Pentru a obţine aceste rezultate impresionante, start-up-ul a gândit un avion mult mai uşor. SE200 este construit printr-o procedură de turnare dintr-o singură bucată, fuzelajul urmând a fi un “compozit monococă”. Propulsia va fi realizată prin intermediul unui motor cu reacţie amplasat la coada avionului, iar cele 6 aripi vor avea rolul de a îmbunătăţi raportul dintre portanţă şi rezistenţă (avionul va putea pluti mai mult în aer).

Start-up-ul american a făcut deja solicitare de brevetare şi patentare a avionului său, iar CEO-ul companiei, Taylor Mathews, este sigur că conceptul lor va revoluţiona industria aviatică.

httpvh://youtu.be/K2wbPlBs-jQ

Categorii: Diverse
Cuvinte cheie: avion, şase aripi, SE200
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 2.04.26 (televizor OLED Samsung pe diagonală de peste 2 metri și evaluare 5/5, telefon mobil mid-range cu LED-uri customizabile pe spate și recenzii foarte bune, cel mai avansat espressor automat Philips cu peste 50 de băuturi preparate etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un robot de bucătărie avansat cu ecran tactil, 21 de programe automate, 10 trepte de viteză și evaluare 5 / 5 din 12 review-uri.

5 gadgets de la Kaufland (01.04 – 07.04.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Digi Mobil îşi îmbogăţeşte oferta de smartphone-uri cu 4 noi modele (aprilie 2026)

Digi Mobil, al doilea operator din România după numărul de clienţi pe telefonie mobilă, a actualizat oferta de telefoane inteligente, iar la început de aprilie 2026 oferă spre achiziţie 4 noi modele.