Anul acesta, pe 16 noiembrie eMAG va organiza a opta ediție Black Friday, marele retailer fiind cel care a introdus în 2011 acest concept în țara noastră. Iulian Stanciu, CEO eMAG, a organizat astăzi o conferință de presă în care a dat câteva detalii despre reducerile, produsele, serviciile, ofertele de finanțare și timpul de livrare pentru campania Black Friday 2018.
Pentru început ne-au fost prezentate date statistice legate de evoluția evenimentului Black Friday la eMAG în anii anteriori, cu cifre legate de vânzări, discounturi practicate și alte asemenea informații. Sunt convins că nu vă interesează astfel de date, despre ce a fost, așa că trecem la ceea ce ne așteaptă de Black Friday 2018 la eMAG:
- 50.000 de televizoare;
- 76.000 de smartphone-uri;
- 20.000 de laptopuri;
- 21.000 de frigidere;
- 15.000 de mașini de spălat;
- 165.000 de electrocasnice mici;
- 235.000 de produse fashion;
- 100.000 de parfumuri și cosmetice;
- 300.000 de jocuri și jucării;
- 190.000 de anvelope;
- 300.000 de produse pentru casă și grădină;
- 30.000 de articole și echipament sportiv.
Pe lângă cele de mai sus, vom avea ocazia, ca de fiecare dată în ultimii ani, să achiziționăm anumite produse speciale:
- Monede de aur de 22K si lingouri de aur de 24K;
- Mașini și motociclete: Honda, Aprilia, Mini, Skoda, Suzuki, BMW, Kawasaki, Piaggio, Ssang Yong, Triumph, Volvo, Ford;
- Ceasuri și bijuterii de lux: Cellini, Diamanti, Galt, Teilor;
- Bilete la evenimente sportive: Formula 1 (Austria, Italia, Ungaria), Finala Champions League Madrid 2019;
- Bilete la evenimente: Concert Metallica, Concert Andre Rieu, Concert Maroon 5, Electric Castle;
- Pachete turistice: 19.000 de nopți de cazare – vacanțe de vară, vacanțe de iarnă, croaziere și vacanțe exotice;
- Parcuri de distracții: Disneyland, Europa Park, PortAventura;
- Abonamente telefonie: Vodafone the Smart Black (
10 Euro– 6 Euro), the Super Black (21 Euro– 10 Euro); - Servicii medicale: Abonamente medicale și abonamente stomatologice, Regina Maria, Medicover, Just Smile;
- Experiențe inedite: Castele și conace, Escape rooms, Catamarane.
Livrarea produselor comandate de Black Friday 2018 la eMAG se va face până cel târziu în 28 noiembrie, cu 70% din produse livrate în primele 5 zile.
În ceea ce privește metodele de finanțare, de Black Friday 2018 cardul de cumpărături eMAG și Raiffeisen Bank beneficiază de 60 de rate fără dobândă. De asemenea, produsele de Black Friday vor putea fi plătite și cu ajutorul celorlalte carduri de credit emise de băncile și instituțiile financiare partenere, cu beneficii de la 12 până la 24 de rate fără dobândă. Sunt acceptate carduri de la Garanti Bank, Alpha Bank, ING, Banca Transilvania, BRD, Bancpost, EuroLine, Card Avantaj și BCR.
Ne-a fost comunicată și suma la care se ridică reducerile totale acordate de Balck Friday 2018 la eMAG – 220 de milioane de Euro. Totodată, se pare că pentru 16 noiembrie sunt pregătite 3 milioane de produse la promoție, puse în vânzare atât de eMAG, cât și de partenerii din Marketplace.
Și anul acesta au fost investite sume considerabile pentru acest eveniment de o zi, cea mai mare parte fiind atribuită noului depozit destinat produselor voluminoase. 65 de milioane de Euro a costat depozitul cu o suprafață totală de 126.000 mp (12.6 hectare), amplasat pe un teren de 600.000 de mp (60 hectare). Este cel mai mare depozit din Sud-Estul Europei.
Pentru Black Friday 2018 eMAG a investit suplimentar 2.5 milioane de Euro în servere, servicii de hosting și cloud.
Nu știm nici în acest an ora la care Black Friday va începe pe eMAG.ro și în aplicația de mobil, așa că cei care sunt hotărâți să cumpere ceva cu această ocazie vor fi nevoiți să pândească momentul startului.