Fashion Days a trimit un comunicat legat de Black Friday 2025, iar mai multe informații veți descoperi în rândurile următoare.
Știu că publicul nostru este format preponderent din bărbați, dar asta nu înseamnă că nu suntem interesați și de un preț bun la haine. Fashion Days face parte din grupul eMAG și vor fi prezenți într-o nouă ediție a Black Friday.

A lipsit glamour-ul din anii trecuți (2024, 2023, 2022, 2021, 2016). Nu au mai organizat un eveniment dedicat ci s-au rezumat la a trimite un comunicat. Presupun că au trecut vremurile în care spuneau că nu se tem de concurența reprezentată de Trendyol, Temu etc.
Totuși, haideți să vedem ce au punctat în materialul trimis:
🟣 Black Friday 2025 la Fashion Days începe pe 31 octombrie – dis-de-dimineață și se desfășoară pe website și în aplicația mobilă până pe data de 9 noiembrie 2025. Startul va fi dat în aplicația mobilă;
🟣 reducerile sunt de până la 90% la o selecție de peste 500.00 de produse;
🟣 printre recomandările FD de Black Friday 2025: descărcarea și actualizarea aplicației la cea mai recentă versiune, listă de favorite, abonarea la newsletter și activarea notificărilor;
🟣 Fasion Days afirmă că în oferta sa vor fi doar produse autentice de la producători și distribuitori autorizați. Aici presupun că au avut în minte pe cineva…, vă las pe voi să ghiciți în secțiunea de comentarii;
🟣 noutatea în 2025 este reprezentată de…, „Mystery Gifts” – fiecare client ce plaseaă o comandă în perioada 31 octombrie – 9 noiembrie primește un cadou surpriză garantat ce va fi asociat contului de utilizator. Devin disponibile pentru utilizare după o perioadă de 40 zile și sunt de fapt vouchere valorice de 50, 100, 300 și 500 lei sau vouchere de discount procentual de până la 30% pentru produse de la Nike, Puma, Adidas, Calvin Klein, Armani Exchange, Karl Lagerfeld, Tommy Hilfiger;
🟣 My Wallet by eMAG este activ și pe FD, iar de aici reiese opțiunea de plăți flexibile într-un buget de până la 10.000 lei pentru achiziția în rate. Există și opțiunea de 4 sau 6 rate fără dobândă. Trebuie să te loghezui cu contul eMAG pe Fashion Days, iar My Wallet se activează de obicei în funcție de istoricul de comenzi.
Declarație:
„Așa cum i-am obișnuit pe clienții noștri an de an, pentru Black Friday pregătim cele mai multe reduceri din an la produse originale de la cele mai căutate și dorite branduri de haine, pantofi, accesorii și beauty. Am pregătit o ofertă vastă pentru produse relevante de sezon și facem toate eforturile să oferim și anul acesta cea mai tare experiență de shopping: livrare extrem de rapidă (clienții care plasează comenzile în dimineața primei zile de Black Friday pot primi coletele chiar în aceeași zi), plăți flexibile și o procedură de retur simplă și eficientă.”, a declarat Cristina Pîrjol, General Manager Fashion Days.
Concluzia?
Nu au mai venit în față cu procente legate de vânzările prognozate, în 2024 erau peste 100.000 de produse și reduceri de până la 80%, acum au ajuns la 500.000 de produse și reduceri de până la 90%.
În 2024 se așteptau la 319.000 comenzi și creștere de 12%, 700.000 de itemi vânduți și creștere de 17%. În 2024 aveau așteptări la un coș de cumpărături de 495 lei, creștere de la 480 lei în 2023.
Am găsit un comunicat legat de Black Friday 2024 la Fashion Days și în primele 3 zile înregistrau o creștere de 10% față de 2023, peste 204.000 de comenzi și 403.000 produse vândute.
Cred că așteptările sunt moderate în 2025 și au preferat să nu arunce cu cifre ce s-ar putea să nu reflecte realitatea. Platforme precum Trendyol, Temu, Shein etc sunt parcă mai agresive și au un avantaj în această perioadă de criză, prețurile mai mici.
În ce privește Black Friday 2025 puteți afla mai multe despre ce au pregătit eMAG, Altex, Orange, Flanco și evomag – în articole dedicate. Urmează conferințele Sameday și eMAG despre care vom relata de la fața locului.
Update: Am uitat să includ și câteva dintre promoțiile pregătite:
- Ghete – de la 99 lei
- Jeans – de la 59 lei
- Jachete – de la 79 lei
- Hanorace – de la 49 lei
- Pulovere – de la 39 lei
- Sneakers – de la 69 lei
Cele mai mari discounturi vor fi la brandurile:
UGG, Columbia, HUGO, BOSS, Nike, Puma, Karl Lagerfeld, Tommy Hilfiger, Trespass, Guess, Steve Madden.

*Mai sus am folosit linkuri de afiliere ce ne pot aduce un comision din valoarea fără TVA a produselor comandate.