BlackBerry Classic se bucură de succes în America de Nord

/
/
14 dec. 14
/

Unitățile alocate la precomandă pentru BlackBerry Classic au fost deja vândute pe continentul nord-american. Acest model arată interesul imens al fanilor companiei canadiene pentru revenirea la atributele ce au consacrat smartphone-urile BlackBerry.

Tastatura QWERTY, touchpad-ul optic și tastele cu funcțiile send/end, înapoi și meniu au făcut ca BlackBerry Classic să fie vândut atât de bine. Acestea se pare că au fost elementele ce le-au lipsit modelelor ca Z10, Z30 sau Z3, ce nu s-au bucurat de mare priză la public.

Vândut direct de producător, BlackBerry Classic costă 449 dolari, iar precomenzi încă mai pot fi făcute în țări precum Marea Britanie, Franța sau Germania. Compania canadiană îi anunță pe clienții din America de Nord că modelul BlackBerry Classic va apărea în stoc undeva la începutul lunii ianuarie 2015.

Specificații detaliate pentru BlackBerry Classic:

– display touchscreen de 3.46 inci cu rezoluție 720 X 720 pixeli;

– procesor Qualcomm MSM8960 Snapdragon dual-core la 1.5 GHz, GPU Adreno 225, 2 GB memorie RAM, 16 GB spațiu de stocare și card microSD de până la 128 GB;

– 4G LTE, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, dual-band, DLNA, bluetooth 4.0, GPS cu A-GPS, micro-USB 2.0, jack de 3.5 mm;

– BlackBerry 10.3.1 OS;

– 8 Megapixeli, autofocus, LED flash, filmează FullHD 1080p la 30 fps, cameră frontală de 2 Megapixeli;

– baterie de 2515 mAh.

Sursa : Phonearena.com
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.