Am cerut acest smartphone la review către Blackview pentru camera cu senzor FLIR pe care îmi doresc să o folosesc în review-urile de smartphone-uri, notebook-uri etc. Ați văzut deja astfel de instantanee în recenziile de la HONOR 70 și HONOR Magic4 Pro.
Nu este un smartphone rugged cu specificații modeste, așa cum poate ai fi cumva obișnuit. Blackview BL8800 Pro are procesor MediaTek Dimensity 700, suficient de multă memorie RAM, spațiu de stocare de tip UFS 2.1, 5G + Wi-Fi ac, NFC, baterie de capacitate mare cu încărcare la 33W etc.
Îl găsiți în oferta Aliexpress, iar detaliile complete găsiți pe website-ul Blackview.
Material de tip unboxing și primele impresii:
httpvh://youtu.be/PwqmuK8fm44
Specificații
Design
În pachet dați pe lângă smartphone de cablu USB Type-C la ambele capete, încărcător la 33W, ghid cu instrucțiuni de utilizare. Este un telefon masiv ce cântărește 367 gr. și are 17.7 mm în talie.
Este o veritabilă cărămidă pe care o poți folosi drept ciocan în diferite operațiuni desfășurate peste zi. La nevoie se transformă și în armă albă. Mă rog, aș spune că avem un smartphone specializat cu o nișă restrânsă de utilizatori.
Sunt cei ce vor pune preț pe certificările sale, pe rezistența la intemperii, dar și pe bateria de capacitate mare ce-l ajută să obțină lejer 2 – 3 zile de autonomie în condiții de utilizare medii spre intensive.
Ar fi fost culmea să găsesc o husă de protecție în pachet. BL8800 Pro este precum un smartphone convențional cu o husă rugged UAG oversize. Glumesc. Avem un telefon mult mai rezistent de atât. Are certificare până și pentru căzăturile pe ciment. Trebuie să recunosc că nu am avut puterea să-l testez așa, deși știam că nu-l voi returna. Am spus de la început la ce-l voi folosi și l-am folosit precum alte smartphone-urile testate pe site, cu grijă.
Îl poți ține în buzunarele pantalonilor?
Da. Dacă ai pantaloni normali și nu jeanși skinny sau cine mai știe ce. Pentru a acomoda bateria și certificările descrise în secțiunea de specificații au venit cu greutate și dimensiuni mai mari.
Are o ramă verde ce încadrează display-ul și aceași culoare este adusă și în partea spate, pe anumite porțiuni. Camera spate a fost încadrată astfel încât senzorii săi sunt bine protejați și nu pot fi zgâriați ușor în mod accidental. Portul USB type-C este protejat cu un capac din plastic. Șuruburile sunt la vedere și ușor de accesat.
Una peste alta, mi-a lăsat impresia unui smartphone solid, iar plasticul caucicat te scutește de husă de protecție și contribuie la o rezistență bună în scenarii de utilizare în care domină praful, picăturile de apă, căderi accidentale. Am uitat să amintesc de faptul că au pus camera frontală într-un decupaj tip notch. La un raport display / corp modest, nu prea înțeleg alegerea făcută. Apropo, are LED de notificare în colțul din dreapta sus.
Ecran și sunet
Ar fi fost o alegere inspirată dacă ar fi adus un display OLED. Totuși, până la urmă este un smartphone de peste 2000 lei. L-ar fi ajutat să obțină autonomie mai bună și nu ar fi stricat o rată de refresh de 120Hz sau măcar 90Hz.
Au ales un IPS de 6.58 inci cu rezoluție FHD+, raportul display / corp este de 70.9% și nu are cum să impresioneze, dar, repet, avem un smartphone rugged cu o nișă aparte. Nu sunt cumpărat pentru greutate, grosime sau raport display / corp.
Pe alb și cu luminozitatea la maxim am măsurat 520 nits. Display-ul nu-i rău, chiar deloc, dar parcă pentru categoria de preț în care l-au adus mi-aș fi dorit mai mult. Trebuie să punctez că au adus un mod dedicat pentru utilizarea sa cu mănuși.
În Setări / Afișaj veți da de opțiunile Standard, Luminos și Speciality (aici poți alege ca temperatura de culoare să fie pe Default, Warmer sau Colder). Am ales Bright / Luminos și nu am simțit nevoia să schimb într-un fel sau altul.
Sunetul cade în sarcina difuzorului de la bază. Ar fi putut aduce un alt doilea difuzor, mai ales că este un telefon mare și ar fi avut spațiu și pentru 4 difuzoare. Se aude tare, foarte tare și fără distorsiuni la maxim. Ca să vă faceți o idee cât de tare se aude, am măsurat 104 dB la 10 – 15 cm distanță de difuzor. Am testat o sumedenie de smartphone-uri și nu-mi amintesc vreunul care să treacă de pragul a 95 dB. Am măsurat 81.3 dB la aprox. 30 – 40 cm distanță, în poziția cumva normală de ascultat muzică pe un smartphone. Mare pare din puterea aia se duce cumva în lateral.
Ar fi fost excelent dacă i-ar fi adus difuzoare frontale pentru că spațiu aveau din plin. Reglarea volumului se face din lateral dreapta, tastă dedicată pentru Up și pentru Down. O să ajungi să le încurci de multe ori cu butonul de pornire ce are și rol de cititor de amprentă și se află fix în același loc. Am testat și ce sunet oferă pe USB Type-C cu căști in-ear compatibile. Aici aș spune că nu impresionează neapărat ca amplitudine, dar și aici precum și la difuzorul principal, BL8800 Pro nu distorsionează nici la 100% din cât poate oferi. Bass-ul, mediile și înaltele sunt bine redate, bass-ul ceva mai evident.
Hardware, sistem de operare și aplicații
MediaTek Dimensity 700 l-am descoperit în 2021 pe smartphone-urile ieftine cu 5G ce aveau preț de 8 – 900 – 1000 – 1100 lei, iar acum a fost integrat pe un smartphone rugged.
Informații furnizate de CPU-Z
Este însoțit de 8 GB RAM și 128 GB stocare. Are suficientă putere de procesare pentru majoritatea aplicațiilor și jocurilor din Play Store. Am pus o sumedenie de jocuri ce nu sunt neapărat concepute spre a fi redate pe acest smartphone: PUBG Mobile (grafică pe HD și frame rate pe High), GT Racing 2, Battle Prime (aici nu prea am reușit să ies din joc prin swipe), Zooba (calitate înaltă și 60 fps), NBA 2K Mobile (nivelul de detalii pe mediu, la Highest te scoate din joc când începi gameplay-ul propriu-zis, și aici erau probleme cu ieșitul din aplicație prin gest swipe). Nu am măsurat peste 34 – 35 grade Celsius în partea spate, nici după sesiuni serioase de joc. Pur și simplu, temperatura nu trece așa puternic spre exteriorul telefonului.
Rulează DokeOS 3.0 dezvoltat pe Android 11, iar patch-urile de securitate sunt compilate la nivelul lui iunie 2022. Nu înțeleg de ce au venit cu DokeOS 3.0 pe Android 11 și telefonul din câte văd pe GSMarena a fost anunțat în mai 2022. Ar fi putut lejer să facă pasul spre Android 12, de la început.
Interfața DokeOS 2.0 este una dintre cele mai simple pe care le-am văzut până acum, iar bloatware-ul aș spune că nu-i în cantități industriale. Are acces la Play Store și alte aplicații Google preinstalate.
Aplicații preinstalate:
Aplicații Google: Asistent Google, Căutare Google, Gmail, Maps, YouTube, Drive, YT Music, Google Foto, Magazin Play, Meet, Calendar, Files, Note Keep;
Alte aplicații: MyFLIR, Facebook, Game Mode, Cold Room, Admin. Sistem, ToolBag (acces la busolă, sonometru, lanternă, barometru, unealtă de măsurare a înălțimii etc), WPS Office
DokeOS 3.0 dezvoltat pe Android 11
httpvh://youtu.be/Xhc2A4aLMys
Screenshots cu interfața grafică de pe Blackview BL8800 Pro:
Performanță
Teste de benchmark rulate pe Blackview BL8800 Pro:
Conectivitate
Nu sunt prea multe de spus. Este un smartphone rugged bine echipat: 5G, Wi-Fi ac, NFC, bluetooth 5.1, radio FM (are nevoie de căști spre a le folosi pe post de antenă). La bază se află un port USB Type-C, protejat de o mufă din plastic cauciucat, tot acolo se află și difuzorul principal.
În lateral dreapta au adus butonul de pornire cu rol de cititor de amprentă, taste dedicate pentru reglarea volumului. În lateral stânga se află slotul pentru cele două cartele nanoSIM ce poate fi accesat fără agrafă și un alt buton ce îl poți seta (asistentul Google etc).
Lipsește un port infraroșu ce l-ar fi transformat în telecomandă de ocazie. Ar fi ajutat și o localizare de tip dual-band și nu doar single band. Sunt funcții pe care le văd utile pe o jucărie de genul.
În SpeedTest pe conexiune gigabit, 5GHz și Wi-Fi ac a obținut viteze de peste 300 Mbps la download și upload. Nu pot spune că impresionează. Pe 5G am obținut peste 200 Mbps la download și puțin peste 50 Mbps la upload, doar că aici sunt limitările operatorului și nu neapărat cele date de către smartphone.
Cameră foto și video
Camera principală are următorul setup:
- 50 Megapixeli cu f/1.8 și PDAF;
- cameră termică FLIR de 5 Megapixeli cu modul Lepton;
- 2 x 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp.
Dispune de dual-LED flash și filmează la 1440 cu 30 fps. Camera frontală este de 16 Megapixeli cu f/2.0.
httpvh://youtu.be/5nvDabmp7Kg
Camera FLIR este interesantă și are o aplicație dedicată – MyFLIR. Nu am o altă cameră FLIR cu care să compar spre a vedea acuratețea datelor. Am testat cu un termometru și sunt în aceeași linie. Poți să vezi temperatura într-un anumit punct sau o medie a ce a surprins în imagine. Sunt mai multe moduri în care poți avea histograma termică.
Rezultatele pe partea de fotografie nu sunt rele, dar nici ceva ieșit din comun. Aș spune că se încadrează în linie cu telefoanele de 8 – 900 lei, chiar puțin sub ele. Nu-l ajută modul în care au scris firmware-ul și sunt sigur că ar fi putut scoate mai mult.
Night mode-ul nu aduce cine știe ce modificări în imagine, doar un plus sesizabil de lumină. Aveți o sumă de fotografii pe baza cărora puteți trage propriile concluzii. În materialele video își face un refresh agresiv și constant. Zoom-ul 2x mi s-a părut a fi peste așteptări, un nivel bun de detalii (facem zoom 2x cu crop din senzorul wide de 50 Megapixeli)
Clip 1440p făcut cu Blackview BL8800 Pro
httpvh://youtu.be/XFY5ntsjNQI
Fotografii făcute cu Blackview BL8800 Pro
FLIR
Fără modul de noapte activat:
Cu modul de noapte
Alte fotografii făcute cu BL8800 Pro:
Autonomie
Autonomia este unul dintre punctele sale PRO. Bateria de 8380 mAh îl ajută să atingă și trei zile de autonomie în condiții de utilizare medii spre intensive. SOT-ul l-aș estima în jur a 10 – 11 ore.
Se încarcă la 33W cu încărcătorul din pachet. Față de alte companii A-list, Blackview a venit cu USB Type-C la ambele capete și nu USB Type-C – USB clasic.
Preț
Blackview BL8800 Pro – aprox. 2000 lei în magazinul online oficial.
Blackview BL8800 Pro a fost testat pentru 10 zile, iar sample-ul a rămas la noi.
- imprimă ideea de soliditate, de rezistență la situații și scenarii de utilizare în care orice alt smartphone ar ieși serios șifonat;
- cameră cu senzor FLIR pentru cei interesați;
- performanțe bune pentru un smartphone rugged;
- autonomie mare;
- suport software modest;
- dimensiuni pantagruelice;
Blackview BL8800 Pro este un smartphone rugged ce are suficiente puncte PRO de partea sa. Este bine construit, dispune de o sumă de certificări pe partea de contact cu apa, praful și șocurile, are cameră FLIR și dual-sim + 5G.
Îl văd recomandat pentru un mecanic sau pentru cineva care preferă să iasă în natură, în condiții extreme. Sunt o multitudine de scenarii pe care se pliază, dar cumva vreau să repet, o nișă de utilizatori îl va găsi interesant.