Boxele portabile sunt de foarte multe feluri. Mai mici sau mai mari, mai ieftine sau mai scumpe, simple sau complexe, de la producători ce abia au apărut pe piață și până la cei cu tradiție.

De la o astfel de companie vine și produsul pe care îl testăm azi. Vorbim despre o boxă Bluetooth Bang & Olufsen, deci despre un dispozitiv cu reale valențe premium, dar și cu un preț pe măsură. Vedem mai departe dacă numai numele este de Beoplay P6 sau dacă își merită pe deplin costul afișat.

Specificații pentru boxa Bluetooth Bang & Olufsen Beoplay P6

  • Difuzoare: 2 x 1.5 inch Full range + 1 x 4 inch woofer;
  • Putere: 2 x 30W amplificator Class D + 1 x 36W amplificator Class D pentru woofer, putere maximă totală (Peak Power) 215W;
  • Răspuns în frecvență: 55 – 20.000 Hz;
  • Conectivitate: Bluetooth 4.2, USB Type-C (pentru încărcare acumulator);
  • Microfon omnidirecțional încorporat;
  • Baterie: 2600 mAh;
  • Certificare IP54;
  • Dimensiuni: 170 x 130 x 68 mm;
  • Greutate: 1 kg.

Design

În pachetul de retail găsim boxa, un cablu USB Type-C – USB 2.0 și un ghid de pornire rapidă.

Cutia ne întâmpină cu un mesaj ce vrea să atragă atenția asupra celor mai importante caracteristici ale boxei Beoplay P6: ”Crafted for power. Made for portability”. Înțelegem că avem de-a face cu un produs fabricat la standarde înalte, cu atenție la detalii și materiale de cea mai bună calitate, cu o putere impresionantă și o portabilitate crescută.

O să ne referim în acest capitol la prima parte, cea care spune așa: ”the craftmanship of the speaker pushes the limit of aluminium as a material, ensuring even sound dispersion”. Înțelegem că aluminul a fost folosit nu doar pentru a crea un produs cu adevărat premium pe dinafară, ci și pentru a se obține o distribuire corectă a sunetului.

Într-adevăr, Beoplay P6 arată și se simte premium, designul și materialele folosite se ridică la înălțimea așteptărilor pe care ți le faci când cumperi un produs Bang & Olufsen. O curea din piele, ce se integrează de minune, atât ca linii, cât și ca nuanță, aduce acel plus distinctiv pe care îl aștepți.

Cu toate acestea există și mici probleme. Finisările nu sunt cel mai atent lucrate, acolo unde bucățile mari de aluminiu se întâlnesc cu fâșiile de plastic de pe margini sau de jos, există lufturi evidente. Aluminiul nu este nici măcar la același nivel cu plasticul pe toată lungimea îmbinărilor. Nu știu cât de exact se vede în poze, dar aceste mici imperfecțiuni există:

Lăsând la o parte aceste detalii, Beoplay P6 se prezintă extrem de bine la toate celelalte puncte de analiză a designului. Construcția este solidă, pare că boxa poate suporta multe în timpul transportului. Apropo de asta, nu va fi foarte ușor de plimbat peste tot, întrucât nici dimensiunile și nici greutatea nu sunt de neglijat. Beoplay P6 poate fi folosit și în medii mai puțin favorabile unei boxe, asta fiindcă respectă standardul de etanșeitate IP54, împotriva infiltrării apei și a prafului. 

Așadar, legat de ”premium craftmanship” și de ”portability” nu m-am convins pe deplin. Asta nu însemnaă că Beoplay P6 este prost fabricată sau de-a dreptul greu de transportat, ci doar că așteptările sunt altele când ești întâmpinat direct de pe cutie cu mesaje pompoase, dar mai ales când afli cât costă boxa.

Sunet

Experiența și pretențiile Bang & Olufsen ar trebui să se vadă aici. Să vorbim întâi despre ceea ce se promite în mod special: ”True360 Bang & Olufsen signature sound”, adică o distribuire la 360 de grade a sunetului.

Ei bine, da, există din plin asta, undele sonore par că se propagă la fel în toate direcțiile. Și nu este o exagerare această afirmație. Pur și simplu doar o foarte mică diferență se poate simți când asculți din lateral boxa față de momentul în care sunetul vine direct perpendicular către tine dinspre difuzoare. Se crează o senzație de ”spațialitate” incredibilă, cu adevărat de apreciat.

Trecem la puterea boxei. În specificații se ajunge până la un maxim de 215W Peak Power. Totuși, tot în fișa tehnică găsim un consum de 14W, așadar știm cam pe unde ne aflăm. Volumul maxim este cu adevărat la un nivel foarte ridicat, asta când ne gândim că avem de-a face cu o boxă portabilă. Când analizăm dimensiunile realizăm că intensitatea maximă este cu adevărat impresionantă, nu cred că mulți se așteaptă la un volum maxim atât de înalt. Face față cu brio chiar și la o mică petrecere într-o cameră de 12 – 14 mp. Mici distorsiuni pot fi percepute la 100% din volum, pentru perfecțiune este necesar să scazi doar o treaptă în jos.

Cu 2 difuzoare pentru înalte și medii și cu un woofer pentru joase, Beoplay P6 nu avea voie să ofere decât o calitate bună a sunetului. Ei bine, primim un sunet foarte, foarte bun, clar, cu fiecare spectru de frecevnțe bine delimitat. Poate doar bass-ul pare o idee cam forțat, deși nu este rău deloc. Cred că deja exagerez un pic. Mi-a plăcut că nu avem frecvențe joase ce vor să iasă în evidență, ci sunt acolo doar atât cât trebuie, pentru a determina un sunet echilibrat.

Nu contează ce gen muzical preferi, Beoplay P6 le redă pe toate excelent. De la muzică soft, clasică, instrumentală sau jazz, la genuri dinamice, complexe, nimic nu-i pune nici cea mai mică problemă acestei boxe.

Așadar, pe partea de sunet nu am ce comenta. Beoplay P6 livrează ceea ce promite și se descurcă excelent din toate privințele.

Conectivitate

Aici poate ar fi fost de preferat mai mult. Nu avem posibilitatea de a reda sunet decât prin conexiunea Bluetooth. Nu există Wi-Fi, nu avem vreun slot pentru memorie externă de pe care Beoplay P6 să redea direct, nu avem nici măcar un jack de 3.5 mm. Bluetooth 4.2 este tot ce ai la dispoziție pentru muzică.

Din punct de vedere al dispunerii elementelor de pe boxă, vedem pe partea superioară 5 butoane, frumos decupate direct din bucata de alumiu. Avem Power, Bluetooth, buton multifuncțional și Volum + / -. Butonul multifuncțional poate îndeplini mai multe funcții: poate da play / pause sau trece la următoarea melodie ( prin apăsare dublă), dar poate activa și asistentul vocal din Android sau iOS.

Portul USB Type-C este dispus către bază, pe marginea pe care este poziționată și cureaua de piele. Acest port permite doar încărcarea bateriei interne și nu are alt rol.

Beoplay P6 încorporează și microfon cu ajutorul căruia poți purta o convorbire prin intermediul telefonului conectat la boxă. S-a dovedit deosebit de sensibil, preia vocea extrem de clar și la un volum suficient. Tot prin intermediul microfonului poți folosi asistenții din Android și iOS, atunci când boxa este conectată la smartphone și numai dacă este instalată aplicația Beoplay, disponibilă atât în Google Play Store, cât și în Apple App Store.

Aplicația Beoplay este foarte simplă, la fel cum este și operarea boxei fără acest software.

Galerie de screenshots din aplicația Beoplay pentru Android:

Aplicația îți permite să conectezi două boxe Beoplay P6 care să redea apoi sunetul în mod stereo, dar pune la dispoziție și câteva preseturi pentru sunet: Lounge, Party, Podcast și Clear. Există și un slider ce poate duce sunetul din zona Warm, în cea Relaxed, Bright ori Excited. Un fel de egalizator mai ”special”.

Autonomie

Bateria de 2600 mAh din Beoplay P6 promite în jur de 16 ore de redare continuă la un nivel mediu al volumului. După câteva ore de test și ascultat, acumulatorul nu a pierdut decât circa 34% după ce în prealabil a fost încărcat la maximum. Nu știu sigur cât timp s-a scurs care a dus la consumarea unei treimi din baterie, însă au fost cel puțin 4 – 5 ore. Și asta cu volumul reglat pe la 50% din capacitate, în medie.

Așadar promisiunile Bang & Olufsen de circa 16 ore de redare pot spune că au reală acoperire în cazul Beoplay P6.

Preț

Bang and Olufsen Beoplay P6 – 1.800 de lei pe eMAG

Concluzii

V-am zis eu că această boxă este una premium, cu un preț pe măsură, dar probabil nu vă așteptați chiar la atât. Banuiesc asta fiindcă sincer nici eu nu mă gândeam la atât, dar se pare că acesta este prețul recomandat.

În introducere voiam să aflăm dacă Beoplay P6 își merită banii ceruți. Dacă ne referim strict la sunet, atunci nu prea am ce comenta, este la un nivel extrem de înalt calitativ, iar distribuirea lui la 360 de grade este impresionantă. Designul, materialele de cea mai bună calitate și construcția solidă fac și ele cinste zonei premium, dar cam atât.

Sunt câteva mici probleme la finisările de detaliu și, chiar dacă mulți s-ar putea să nu le observe, eu am anumite pretenții de la un produs premium. În plus, nu există nimic în plus față de conectivitatea Bluetooth prin care să redai sunetul. Nu avem slot pentru card sau port USB pentru stick de memorie, nu avem Wi-Fi, nici măcar un banal jack de 3.5 mm nu găsim. Înțeleg simplitatea, dar în design, nu neapărat în funcții. Aș fi văzut Wi-Fi-ul drept un must-have, cu posibilitatea de redare a posturilor radio on-line, dar poate doar eu am astfel de pretenții de la o boxă premium cu preț de circa 1.800 de lei.                                     

Principalele puncte pro și contra pentru boxa Bang & Olufsen Beoplay P6:

PRO

  • sunet de cea mai bună calitate, cu toate frecvențele corect reproduse și bine delimitate;
  • volum maxim peste ceea ce te-ai aștepta de la o boxă de aceste dimensiuni;
  • autonomie ridicată;
  • design plăcut, materiale de cea mai bună calitate și construcție solidă.

CONTRA

  • mici imperfecțiuni la finisările de detaliu;
  • conectivitate restrânsă, fără Wi-Fi, slot card de memorie, port USB sau jack de 3.5mm;
  • preț ridicat, chiar dacă vorbim despre un produs premium există senzația că mult din cost se regăsește doar în numele producătorului, în brand.