Boxă portabilă cu tehnologia close-contact Oaxis Bento GD2507 – review

/
/
11 ian. 15
/

Am primit în teste de la Gearbest.com o boxă portabilă uşor deosebită: Oaxis Bento GD2507. Această boxă utilizează tehnologia close-contact şi are un mecanism de funcţionare foarte uşor: pur şi simplu pui un gadget cu un difuzor extern pe suportul superior al boxei, iar aceasta amplifică sunetul.

Desigur există şi varianta emiterii sunetului printr-un jack de 3.5mm, dar parcă nu are atât de mult farmec.

Până să vă prezentăm mai detaliat această boxă, haideţi să parcurgem principalele specificaţii pentru Oaxis Bento GD2507:

spec

Design

20150111_140306

Oaxis Bento GD2507 a ajuns la noi într-un ambalaj modest, o cutie cartonată fără prea multe elemente care să îţi atragă atenţia. În pachet găsim boxa propriu-zisă, cablul ce are rol de încărcător (USB 2.0 – micro USB), un cablu jack-jack pentru a conecta boxa şi la alte dispozitive şi nelipsitul manual de instrucţiuni.

Din punct de vedere al design-ului, Oaxis Bento GD2507 atrage încă de la prima vedere. Ca întreg are o formă ovală, aceasta fiind împărţită în două părţi: zona superioară unde regăsim „puntea” peste care se aşează gadget-ul pentru preluarea melodiei (include tehnologia close-contact) şi zona inferioară unde se regăsesc 2 difuzoare a câte 3 W fiecare şi bateria de 1.000 mAh.

Îmi place foarte mult şi combinaţia de culori aleasă, carcasă neagră cu zona difuzoarelor roşie. Mai există şi combinaţia alb cu albastru, însă am primit la review prima variantă. Design-ul acestei boxe este foarte modern, se încadrează foarte uşor în orice tip de ambianţă, iar dimensiunile sale îi permit o portabilitate ridicată.

Construcţia boxei este una robustă, realizată doar din plastic destul de rigid la atingere. La prima vedere pare o boxă rezistentă, pentru care nu cred că îţi vei face griji în cazul unor lovituri mai mult sau mai puţin uşoare. Sub boxă există 4 picioruşe din cauciuc care îi oferă acesteia o stabilitate foarte bună.

Sunet

20150111_135942

Am ajuns şi la capitolul determinant pentru acest gadget: sunetul. Sunetul redat de această boxă este unul plăcut ce se aude destul de puternic pentru dimensiunile sale. La un nivel ridicat al volumului (peste 70-80%) am observat o distorsiune gălăgioasă a sunetului, iritantă pentru ureche. În rest, sunetul se aude excelent pe cele două difuzoare de 3 W fiecare. Deoarece nu are butoane de reglare a frecvenţelor, acestea pot fi realizate doar din gadget-ul de pe care se redă melodia. Am realizat acest lucru şi pot spune că redarea este şi mai reuşită dacă ai un stil preferat. Frecvenţele joase mi se par a fi cel mai bine redate, urmate de cele înalte. Un punct slab al acestei boxe este dat de către bass, care de multe ori lipseşte cu desăvârşire.

Volumul poate fi schimbat atât din gadget-ul de pe care se emit sunetele, cât şi din boxă prin mişcarea device-ului emiţător pe suprafaţa superioară a boxei. La un volum ridicat, pot spune că o garsonieră/o cameră de apartament este acoperită foarte bine, dar şi un picnic cu familia reprezintă o ocazie în care Oaxis Bento GD2507 poate arăta ceea ce poate.

Ca o scurtă concluzie la partea de sunet, pot spune că boxa se descurcă bine spre foarte bine, dar la preţul cu care este comercializată aveam aşteptări mai mari la nivel de bass.

Conectivitate

20150111_140220

Deoarece tehnologia de redare a sunetelor este difertă faţă de alte boxe, la aspectul conectivitate nu putem spune mare lucru. Boxa are un port microUSB utilizat exclusiv pentru încărcarea acumulatorului de 1.000 mAh şi un port jack de 3.5 mm care vă va permite să vă conectaţi şi la alte gadget-uri care nu deţin un difuzor extern.

Autonomie

20150111_135641

Oaxis Bento GD2507 include o baterie de 1.000 mAh care conform producătorului poate ajunge la o autonomie de până la 5-6 ore. După ce i-am realizat un ciclu de încărcare complet (acesta durează până la 3 ore), am utilizat-o aproximativ 4 ore şi nu dădea semne de “oboseală”. De aici trag concluzia că afirmaţia producătorului este una aproape de adevăr. Datorită puterii celor două difuzoare, consider această autonomie un punct forte pentru Oaxis Bento GD2507.

Preț

Oaxis Bento GD2507 – 52.39 euro pe Gearbest.com, cu transport gratuit în România (livrare în 20-25 zile).

Update: Pentru cei care îşi doresc această boxă, Gearbest.com ne oferă codul cupon OBCN care reduce preţul la 41.54 euro.

Concluzii

20150111_135916

Pot spune că Oaxis Bento GD2507 m-a suprins foarte plăcut, cu menţiunea că mi-aş fi dorit un bass ceva mai puternic. În schimb volumul este excelent, tehnologia utilizată este inovatoare, construcţia sobră, dar de calitate, iar design-ul foarte modern şi plăcut (boxa a câştigat în anul 2014 în cadrul evenimentului Computex Taipei titlul de cel mai reuşit design). Boxa îmi place şi o recomand tuturor celor care îşi doresc portabilitate, inovaţie şi design într-un singur gadget.

PRO

– design, materiale și finisare foarte bune;

– sunet excelent raportat la dimensiunile boxei;

– tehnologie inovativă close-contact;

– autonomie ridicată.

CONTRA

– preţ uşor ridicat;

– bass aproape inexistent;

– distorsionează uşor sunetul la volum maxim.

Mai multe detalii vor sosi într-un material video aflat în procesare pe YouTube.

httpvh://youtu.be/53x-5IOINOg

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Bursa zvonurilor: iPhone 18 apare în primele imagini clare

Lansarea oficială a modelului standard iPhone 18 este vehiculată abia pentru primăvara anului 2027, însă primele schițe și presupuse machete au început deja să circule online. Cea mai vizibilă schimbare se anunță la nivelul modulului foto de pe spatele telefonului, zonă pe care Apple pare pregătită să o redeseneze.

Cum ne afectează deja scumpirile componentelor hardware la smartphone-uri existente în piaţă (cazul Poco X8 Pro Max, device cu baterie de 8500 mAh)?

Dacă sunteţi pasionaţi de zona aceasta tech, este imposibil să nu ştiţi deja de criza semiconductorilor din industrie, una generată direct de explozia investiţiilor în inteligenţa artificială.

Tabletă Huawei MatePad Pro (12 inch) – review + cod exclusiv de reducere de -700 lei

Huawei continuă să extindă gama de tablete de top cu un model foarte similar cu cel pe care l-am prezentat în detaliu la mijlocul verii 2026, doar că acum avem un dispozitiv cu un ecran ceva mai mic în diagonală. Cumva, dacă un display de peste 13.2 inch este prea mult pentru tine pentru portabilitate,…