Brandul nubia intră pe piața locală – Primele impresii pentru ZTE nubia Focus PRO 5G

/
/
2 iul. 24
/

Avem astăzi parte de o știre deosebit de importantă, din punctul meu de vedere. Spun asta fiindcă este mereu o veste bună când noi și noi companii aleg să intre pe piața locală, datorită faptului că în acest fel concurența devine mai acerbă, iar de aici consumatorii au numai de câștigat.

Iar în România mi se pare deosebit de important să avem o luptă cât mai aprigă tocmai pe segmentul de telefoane mobile accesibile, acestea fiind cele mai cumpărate. Așa că anunțul oficial făcut astăzi de ZTE vine cum nu se poate mai bine.

Așadar, ZTE revine pe piața locală, deocamdată prin brandul nubia. Primele telefoane nubia care ajung pe piața locală sunt:

ZTE nubia Focus Pro 5G

ZTE nubia Music

ZTE nubia Neo 2

Fiecare dintre aceste telefoane este deja prezent pe rafturile virtuale ale celui mai mare magazin online de la noi, sunt link-uri prinse chiar în enumerarea de mai sus.

Foarte important de menționat este că, în limita stocului disponibil, pentru fiecare dintre cele patru telefoane ZTE nubia clienții pot beneficia de un voucher de 100 de lei.

Eu am primit deja un ZTE nubia Focus PRO 5G la test, iar review-ul complet va fi publicat pe site în perioada următoare.

Ce vă pot spune acum despre acest smartphone este că vine în pachet alături de o husă tip bumper din plastic rigid transparent, de o folie de protecție pentru display din plastic (nu este montată pe ecran), de agrafă pentru acces la slotul SIM, de încărcător rapid la 33W cu port USB-C, de cablu USB-C la USB-C, de ghid de pornire rapidă și de un alt pliant cu informații diverse.

De la primul contact, ZTE nubia Focus PRO 5G se dezvăluie ca un telefon cu un desing altfel, special. Poate pentru unii ar putea părea cam încărcat, dar odată ce ai ocazia de a-l analiza mai atent, descoperi fel de fel de elemente, detalii care îl fac unic. ZTE nubia Focus PRO 5G este o apariție și mi se pare cumva că se adresează tinerilor.

Ecranul este plat, la fel ca marginile șasiului din plastic, care sunt la unghi drept. Pe latura de jos sunt portul USB-C, difuzorul și microfonul principale, pe stânga sunt butoanele pentru reglarea volumului și slotul SIM, sus avem microfonul secundar, iar pe dreapta este un buton tip slider (pornește direct aplicația Camera), butonul Power și un buton „Camera” de tip capacitiv, care acționează ca buton de declanșare.

Spatele este colorat în două nuanțe, cu un crem dominant și o fâșie albă pe partea stângă, ce se întinde pe toată lungimea telefonului. Modulul unde sunt poziționați cei trei senzori foto-video, cu cel principal de 108 MP cu OIS în centru, este mare și rotund și iese ceva în relief. Mai mult, lentila din centru, cea cu formă oarecum dreptunghiulară cu laturile mici rotunjite, iese și ea mai tare din profilul general.

Revenind la detalii, mai amintesc de accentele de un roșu aprins (chiar cu influențe de mov) care apar pe butonul Power și pe la modulul camerelor de pe spate (inele rotunde fine în acest roșu aprins).

Apropo de spate, nu am precizat, dar este acoperit cu un plastic care imită foarte bine pielea, cu o textură fină și ușor cauciucată, astfel generează un grip destul de bun.

Deocamdată atât aici, revin în următoarea perioadă cu  review complet pentru ZTE nubia Focus PRO 5G. Pentru mai multe detalii despre fiecare dintre telefoanele nubia introduse de astăzi pe piața locală, puteți accesa link-urile care duc spre eMAG – ZTE nubia Focus PRO 5G, ZTE nubia Focus 5G, ZTE nubia Music și ZTE nubia Neo 2 5G .

Categorii: Hardware, Smartphone, ZTE
Cuvinte cheie: Focus, lansare, Nubia, ZTE
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Cum arată şi cât costă în România bateria externă Ugreen PB728 de 25.000 mAh, cu încărcare combinată de până la 200W?

Bateriile externe au evoluat foarte mult în ultima perioadă, astfel că din ce în ce mai mulţi producători reuşesc să integreze mulţi mAh în corpuri din ce în ce mai mici şi mai portabile.

De ce strategia DIGI de tip blitzkrieg cu preţuri mici nu a funcţionat în Belgia? (iată ce s-a întâmplat şi ce e de făcut mai departe)

DIGI este un operator care se bazează pe o strategie simplă şi foarte eficientă (de cele mai multe ori). Compania se foloseşte de intrări agresive pe noile pieţe, unele susţinute de creşteri în volum prin practicarea de preţuri mici. În funcţie de context, fie închiriază reţea, fie construieşte una noua, în ritm direct proporţional cu…

Producătorii de telefoane inteligente au redus dramatic ritmul de lansare a modelelor noi (în S1 din 2026 avem cu 35% mai puţine noutăţi decât în S1 din 2024)

Nu este un secret pentru nimeni că producătorii de telefoane inteligente au rărit numărul lansărilor, acest lucru se vede cu ochiul liber şi în România (oferta de modele noi este din ce în ce mai limitată).