Bullitt Group, companie cunoscută pentru smartphone-urile rugged CAT şi Motorola Defy, ar fi dat faliment

/
/
31 ian. 24
/

Bullitt Group este o companie britanică destul de cunoscută chiar şi în România, asta deoarece aceasta era specializată în producţia de smartphone-uri rugged. Brandul principal era CAT, însă din 2021 compania a încheiat un contract de licenţiere a brandului Motorola strict pe nişa telefoanelor rezistente, de aici şi seria Motorola Defy.

Fără a fi făcut încă un anunţ oficial, se pare că mai mulţi angajaţi ai companiei au postat pe LinkedIn că Bullitt Group a dat faliment şi că toţi salariaţii au fost concediaţi. Compania avea de ceva timp probleme financiare, iar planul de salvare gândit ca parte a procesului de insolvenţă ar fi eşuat.

Din păcate, vânzările de smartphone-uri rugged nu merg chiar atât de bine, de aceea şi numărul destul de limitat de producători pe această nişă. Bullitt Group se specializase în ultima perioadă pe telefoane cu servicii de mesagerie prin conexiune directă la satelit, cel mai recent astfel de exemplu fiind Cat S75 / Motorola Defy 2.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla mai departe, Bullitt Group deţine o serie de brevete şi patente foarte interesante atât în ceea ce priveşte device-urile rugged, cât şi unele legate de tehnologii de conexiune directă la satelit. Foarte probabil toate acestea vor fi transferate pe o nouă entitate şi utilizate în alte proiecte.

Sursa: digitech.ch
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.

Bursa zvonurilor: OPPO Find X10 Ultra ar fi fost anulat

2026 aduce o nouă practică în piața de smartphone-uri premium. Companii cu renume sunt nevoite să renunțe din mers la dezvoltarea și lansarea unui smartphone de top. A fost cazul lui Xiaomi cu Xiaomi 18 Ultra, iar acum pe listă ar fi intrat și OPPO cu OPPO Find X10 Ultra.