Bursa zvonurilor: Huawei se gândeşte să oprească producţia de smartphone-uri de buget pe fondul lipsei de procesoare

/
/
6 mai 21
/

Vânzările de smartphone-uri în lume sunt în creştere, majoritatea producătorilor importanţi reuşesc să se dezvolte, însă nu şi Huawei. În cel mai nou raport Canalys aţi putut observa scăderea dramatică a vânzărilor Huawei în Europa, iar în analiza Strategy Analytics aţi putut descoperi situaţia producătorului chinez la nivel global.

Cert este că Huawei are mari probleme de aprovizionare cu procesoare, atât din cauza interdicţiilor impuse de SUA, cât şi pe fondul crizei globale de semiconductori.

Surse neoficiale din China susţin că producătorul chinez se gândeşte serios să oprească producţia de smartphone-uri de buget în contextul în care acestea se produc la un nivel sub cel de avarie, iar stocurile din magazine sunt aproape inexistente. Se pare că în China nu prea se mai găsesc telefoane Huawei accesibile, în unele magazine fizice cele mai ieftine modele având preţuri de 500 – 600 dolari.

În România nu a mai apărut un smartphone nou Huawei de luni bune, acum se vând modele vechi şi foarte vechi pe baza stocului existent. În schimb există numeroase noutăţi la nivel de accesorii inteligente, de la căşti wireless şi routere wireless, până la periuţe electrice.

Sursa: gizmochina.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cele mai bune oferte din magazinul online oficial al HUAWEI de Black Friday 2026

HUAWEI a adus Black Friday 2026 în magazinul său online oficial, iar mai multe detalii v-am adus într-un articol de acum două zile. Sunt o sumedenie de oportunități în a obține un preț cât mai bun (vouchere, șanse de câștig etc). 

Black Friday 2026 la Huawei începe pe 5 noiembrie: vouchere de până la 250 lei și șansa de a cumpăra produse cu 1 leu

Huawei începe campania de Black Friday pe 5 noiembrie, iar cei care urmăresc un smartphone, o tabletă, un smartwatch sau o pereche de căști din portofoliul companiei au câteva beneficii de luat în calcul. Pe lângă ofertele din magazinul oficial Huawei România, sunt pregătite vouchere în funcție de valoarea comenzii și o extragere zilnică prin…

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).