Bursa zvonurilor: Samsung va lansa în 2023 un smartphone triplu pliabil

/
/
26 mart. 23
/

Ştiu că sună cam aiurea această idee, mai ales că nici smartphone-urile pliabile actuale nu au ajuns încă la maturitatea necesară, dar producătorul sud-coreean ne-a dovedit că poate crea de unul singur nişe noi cu toate riscurile asociate.

La momentul acestui articol un smartphone triplu pliabil nu pare a avea mare potenţial, însă trebuie să existe pionieri, iar Samsung pare că va încearca o nouă aventură.

În cadrul CES 2022 compania sud-coreeană a venit cu două astfel de concepte: Flex G, device triplu pliabil cu pliere tip împăturire şi Flex S, dispozitiv triplu pliabil cu pliere tip acordeon sau litera S.

Conform lui Yogesh Brar, unul dintre cele două concepte de mai sus ar putea fi lansat comercial la sfârşitul acestui an. Mai multe detalii nu cunoaştem, însă cu siguranţă noul gadget va fi în acelaşi timp intrigant şi puţin ciudăţel.

În completarea acestui articol, acelaşi Yogesh Brar susţine că Samsung Galaxy S23 FE nu va exista, aspect pe care îl cam ştiam deja (de ceva timp se zvoneşte că Samsung a renunţat la modelul FE din seria flagship Galaxy S).

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung SDI testează baterii siliciu-carbon de 12.000 mAh şi de 18.000 mAh

Într-un articol de la final de 2025 vă spuneam că anul 2026 va fi anul smartphone-urilor de dimensiuni normale cu baterii de peste 10.000 mAh. Tehnologia siliciu-carbon de generaţia a treia este deja bine stăpânită de producători pentru Honor, OnePlus, Realme, Xiaomi etc., astfel că autonomiile de peste 3 zile vor deveni o normalitate.

Monitor Samsung Odyssey QD-OLED G8 S27FG810SU – preview

Am spus de-a lungul timpului în mai multe articole că prefer să îmi redactez articolele cu informația primită de la mai multe ecrane. De câteva săptămâni am făcut pasul spre un monitor OLED de la Samsung cu code name-ul S27FG810SU.

Cât ar putea costa smartphone-urile Samsung Galaxy A37 şi A57 în Europa (estimare de preţ şi pentru România)?

Samsung va lansa în curând două dintre cele mai aşteptate smartphone-uri din 2026, modelele mid-range Samsung Galaxy A37 şi A57.