ASUS împreună cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București organizează o competiție adresată liceenilor din capitală. Se numește ASUS ROG High-School Challenge.
Dacă ești la liceu în București poți să te învoiești de la școală spre a participa la competiția de FIFA / EA FC din sectorul tău.
Nu sunt cine știe ce jucător de FIFA / EA FC 24*, dar nu aș fi ratat o ocazie de genul, mai ales că participanți sunt scutiți de lecții în ziua respectivă.
*ASUS nu a precizat oficial în comunicatul său, dar din sursă sigură vă spun că este vorba despre acest joc.
Jocurile vor fi rulate pe consola ROG Ally ce va fi conectată la stația grafică externă ROG XG Mobile. Controlul funcțiilor din joc se vor face prin gamepad.
Înscrierile se fac pe site-ul www.rogchallenge.ro în perioada 3 octombrie – 31 octombrie 2023.
Calificările pentru finală se organizează la nivelul fiecărui sector din capitală într-un liceu-gazdă după cum urmează:
Sectorul 1: 13 noiembrie – 14 decembrie 2023;
Sectorul 2: 15 ianuarie – 16 februarie 2024;
Sectorul 3: 26 februarie – 8 martie 2024;
Sectorul 4: 11 martie – 22 martie 2024;
Sectorul 5: 25 martie – 5 aprilie 2024;
Sectorul 6: 8 aprilie – 26 aprilie 2024.
Care sunt premiile din ASUS ROG High-School Challenge?
- ASUS ROG Strix Scar 16;
- ASUS ROG Strix 15;
- ASUS TUF F15;
Pentru cadrele didactice:
- ASUS TUF Gaming A16;
- ASUS TUF Gaming F15;
- ASUS TUF Gaming A15.
ASUS a lăsat de înțeles că ar putea fi făcută o actualizare pe parcurs, în sens pozitiv.
Sunt oferite laptopuri de gaming performante pentru cei ce se află pe primele 3 poziții, dar și pentru profesorii îndrumători. Pot spune că mi-am ratat cariera și regret că nu predau într-un liceu din București. Mai trebuia să am și un talent pe măsură care să ajungă până în finală.
Declarație oficială:
“ROG High-School Challenge este o competiție complementară concursului ASUS Learn & Compete din primăvară, când am testat cunoștințele de TIC ale liceenilor înscriși. Dorim să creștem doza de entuziasm a elevilor de a participa la întreceri extra-curriculare reprezentându-și liceul la nivel de sector și ulterior de capitală. Cum abilitățile de utilizare a computerului se dobândesc cel mai ușor prin joc, turneul mizează pe spiritul lor competitiv pentru a consolida o comunitate dinamică de tineri din ce în ce mai avizați în materie de tehnologie”, a declarat Liviu Marica, PR & Marketing Manager ASUS România.