Când se lansează Xiaomi Smart Band 10 şi care va fi preţul de comercializare în Europa (estimare şi pentru România)?

Accesorii Inteligente
/
/
13 iun. 25
/

Xiaomi are o mare experienţă când vorbim de categoria brăţărilor inteligente, compania chineză având în portofoliu cel mai bine vândut model la nivel global (Xiaomi Smart Band).

Cu un raport calitate – preţ excelent, seria Xiaomi Smart Band a înregistrat zeci de milioane de unităţi vândute la nivel global, iar acum aceasta se pregăteşte de un nou membru, o nouă generaţie: Xiaomi Smart Band 10.

Conform celor mai recente informaţii, Xiaomi Smart Band 10 va fi lansată oficial pe 30 iunie, iar în Europa aceasta va costa 49.99 euro (în România o vom putea cumpăra pe la 250 – 270 lei).

Pentru această sumă vom primi un accesoriu inteligent cu un ecran AMOLED de 1.72 inch cu rezoluție 212 x 520 pixeli şi rată de refresh la 60Hz, luminozitate de până la 1500 nits, protecție din sticlă pentru zgârieturi şi funcţie Always On Display.

Xiaomi Smart Band 10 va avea peste 200 de feţe şi va include o baterie de 230 mAh ce se va încarca complet în aproximativ 1 oră şi va oferi o autonomie de până la 21 zile.

Device-ul va putea să măsoare ritmul cardiac, gradul de oxigenare al sângelui, ciclurile de somn, cât şi calitatea respiraţiei din timpul somnului (va detecta şi eventualele dificultăţi de respiraţie). Utilizatorul va putea să îşi ţină anumite evidenţe pentru stres, ciclul menstrual, sănătate şi activitate fizică (vor exista peste 150 moduri de sport şi 13 moduri profesioniste de sport).

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Ce este AIOS şi de ce crede CEO-ul Xiaomi că acesta va revoluţiona industria telefoanelor inteligente

Foarte mulţi utilizatori cred că telefoanele inteligentele au atins un platou, au ajuns într-un punct de stagnare, în care cuvântul evoluţie este mai mult marketing, iar la cum s-au prezentat lucrurile în ultima perioadă, nici nu prea ai cum să îi contrazici.

Xiaomi 17 şi 17 Ultra au fost lansate oficial în Europa (iată ce preţuri au în România şi ce oferte avem în etapa de precomandă)

Xiaomi 17 şi 17 Ultra nu sunt smarthpone-uri noi, ele fiind lansate oficial în China încă de anul trecut (am detaliat şi noi cele două prezentări în articole dedicate aici şi aici).