Care va fi primul meu smartphone cu Android? [editorial]

/
/
18 apr. 12
/

Piața device-urilor cu Android este într-o continuă creștere. Apar aproape zilnic diverse device-uri, care de care mai „năstrușnice”, bazate pe Android. Nu mai vorbim de un sistem de operare pentru smartphone-uri, ci de o platforma, diluată – sau haideți să spunem transformată – zilnic în zeci și zeci de feluri.

Dacă ne limităm doar la piața smartphone-urilor și a tabletelor, există zeci de „variații”: grafice, ca funcționalitate, combinații mai mult sau mai puțin reușite între grafică și funcționalitate.

Hardware-ul a trecut, inevitabil, pe locul 2. Cu excepția celor „înfocați”, marea majoritate a utilizatorilor nu sunt interesați de faptul că procesorul e tactat la 1Ghz, sau la 1.2Ghz. Utilizatorul cumpără un smartphone datorită ecosistemului în care dorește să intre.

În această „supă” de „variații”, care este (sau ar fi) smartphone-ul cu Android pe care l-aș achiziționa?

Pentru mine – personal – răspunsul este extrem de simplu: nici unul din smartphone-urile existente pe piață în acest moment!

Haideți să îmi argumentez părerea, comparând piața Android cu piața iOS, din perspectiva utilizatorului.

Acum doi ani am achiziționat, pentru soția mea, un iPhone 3Gs. De atunci și până în prezent au existat o mulțime de update-uri, chiar și un upgrade major. Cu toate acestea soția mea se bucură în prezent de ultimele funcții iOS. Device-ul funcționează corespunzător, ca în prima zi. Nu a trebuit să aștepte un an ca să primească X funcție. Device-ul acesta îi oferă un lucru extrem de important: continuitate. Ce-i drept, se gândește să îl schimbe (nu din necesitate, ci sub presiunea trendului) însă dacă cineva o va întreaba care este părerea ei legat de acest device, va răspunde cu siguranță „am fost și sunt foarte mulțumită!”.

Trecând acum în „lumea” Android, îmi pun o singură întrebare: dintre sutele de modele lansate de către diverși producători, câte dintre aceste device-uri au acces la ultima versiune de Android? Nu vreau să-mi dați un număr fix, ci overall, ca procentaj, câte device-uri s-au lansat din 2010 până astăzi, și câte dintre acestea folosesc în acest moment Android 4.0.4 (sau măcar 4.0)? Câți utilizatori se bucură de ultimele funcționalități oferite de către acest sistem de operare care, gândind corect, este net superior iOS? Raspunsul: extrem de puțini. Chiar și utilizatorii Nexus (device lansat in 2010) trebuie să recurgă la diverse metode „neortodoxe” pentru a se bucura de un „feature garantat” direct de către Google.

În concluzie, primul smartphone cu Android pe care îl voi achiziționa va trebui să respecte următoarele caracteristici:

– să aibă suficientă putere de calcul pt. a putea rula funcții suplimentare, pe o perioada de cel puțin 2 ani (2 ani reprezentând și perioada contractuală cel mai des utiliată în momentul semnării unui abonament de telefonie mobilă);
– să îmi ofere acces la cea mai nouă versiune a propriului sistem de operare, fără timpi de așteptare „astronomici”;
– să poată rula 99% dintre aplicațiile destinate propriului sistem de operare, pe o perioadă de cel puțin 2 ani;
– să aibă un design plăcut, care – chiar dacă nu va rămâne în trend – să nu „mă facă de rușine” peste 2 ani.

Vi se pare că punctele de mai sus sunt exagerate sau „nesimțite”? Nu? Nici mie.

Totuși, știți măcar un singur smartphone cu Android care să acopere cerințele – de bun simț – de mai sus? Nu? Nici eu.

Categorii: Opinie
Razvan Rosca
Fondator Gadget.ro. Scrie atunci când timpul îi permite. Axat pe partea de productivitate.

Black Friday în sus, Black Friday în jos, dar voi ştiţi cum a ajuns acest nume cel mai mare eveniment de shopping din an al României? (iată o scurtă istorie)

În fiecare lună noiembrie, internetul şi televiziunea explodează sub un asalt agresiv al marketing-ului. Vrem, nu vrem, ne trezim cu aplicațiile pregătite, cardurile salvate și wishlist-urile făcute. Cât e reducerea la televizor? Au băgat telefoanele alea la promoție? Mai prind tableta aia cu 70% discount?

Ce urmăriţi şi doriţi să vă cumpăraţi cu ocazia celui mai mare eveniment de shopping al anului, Black Friday 2026?

Noiembrie vine la pachet cu un eveniment pe care mulți dintre noi îl așteaptă cu interes: Black Friday 2026. Fie că vorbim despre eMAG, Fashion Days, Altex sau magazinele de nișă preferate, perioada aceasta este momentul perfect pentru a bifa achiziții importante pe care le-am tot amânat sau pentru a pregăti din timp cadourile de…

Oferta de smartphone-uri din România este din ce în ce mai limitată şi mai scumpă (de ce cred că am ajuns în situaţia actuală)

Dacă ai impresia că în ultimii ani opțiunile tale când vine vorba de cumpărarea unui smartphone nou s-au restrâns considerabil, nu ți se pare. Realitatea din magazine confirmă această senzație, oferta de branduri prezente oficial pe rafturile din România este tot mai redusă.