Cât de mulţi bani aţi da pe un smartphone nou în 2021 ?

/
/
11 feb. 21
/

Am observat în ultima perioadă o tendinţă de creştere a preţurilor telefoanelor inteligente, în special în cazul celor premium (acolo unde preţul a fost păstrat, au fost eliminate alte accesorii standard).

În continuare există modele pentru toate buzunarele, chiar şi exemple best buy (cel puţin la nivel hardware), însă în contextul economic actual generat de pandemia COVID-19 fiecare ştie cum să îşi organizeze mai bine resursele financiare. Spun acest lucru pentru că trăim vremuri cu destul de multe incertitudini.

Luând în calcul toate elementele noi apărute în vieţile noastre începând din primăvara lui 2020, dacă mâine ar trebui să vă schimbaţi smartphone-ul, cât aţi fi dispuşi să scoateţi din buzunar pentru o astfel de achiziţie ?

Dacă ar fi să mă dau pe mine ca prim exemplu(chiar dacă nu văd niciun motiv pentru care aş renunţa la al meu OnePlus 7 Pro), aş zice că în acest moment nu aş da mai mult de 500 euro pe un telefon. Consider că un smartphone din această sferă de preţ ar face cam tot ce am eu nevoie în utilizarea de zi cu zi. Sigur că am şi ceva reţineri financiare (până la urmă majoritatea ne dorim cel mai bun Samsung sau ultimul iPhone).

Ca exemple de telefoane compatibile aş menţiona Xiaomi Poco F2 Pro, Samsung Galaxy S20 FE, Samsung Galaxy A71 5G, LG Velvet, OnePlus Nord sau Motorola Edge.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

Bursa zvonurilor: iPhone 18 apare în primele imagini clare

Lansarea oficială a modelului standard iPhone 18 este vehiculată abia pentru primăvara anului 2027, însă primele schițe și presupuse machete au început deja să circule online. Cea mai vizibilă schimbare se anunță la nivelul modulului foto de pe spatele telefonului, zonă pe care Apple pare pregătită să o redeseneze.

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).