Hardware
Căști wireless cu ANC Sony ULT Wear – review
În urmă cu circa 10 zile, Sony dezvăluia gama ULT, una în care momentan sunt prinse 4 produse - 3 boxe și o pereche de căști. Cu siguranță seria va primi noi și noi adăugiri, deocamdată vedem cum se prezintă căștile wireless cu ANC Sony ULT Wear, care, trebuie să stric surpriza, se prezintă mult…
Problemele de eficienţă vehiculate pentru Qualcomm Snapdragon 8 Gen 4 ar putea face ca Exynos 2500 să fie mai bun la toate capitolele (un argument în plus pentru Samsung)
Americanii de la Qualcomm pierd constant teren pe piaţa telefoanelor inteligente şi dacă în urmă cu 3-4 ani nu aveau rival pe segmente precum mid-range sau high-end, în prezent procesoare lor au rămas scumpe, însă diferenţa de performanţă şi eficienţă energetică nu prea mai există în raport cu concurenţa directă (MediaTek).
Cine este Transsion Holdings, gigantul adormit din Europa care va intra oficial în România luna aceasta?
Într-un articol anterior v-am transmis că Infinix Mobile, companie din grupul Transsion Holdings, va intra oficial în România chiar de luna aceasa.
Surpriză de proporţii, producătorul chinez Infinix Mobile intră oficial pe piaţa smartphone-urilor din România chiar de luna aceasta
Acest sfârşit de săptămână vine cu o surpriză la care sunt sigur că nu se gândea nimeni. Producătorul chinez Infinix Mobile va intra oficial în România chiar de luna aceasta, evenimentul de lansare urmând a avea loc pe 24 aprilie.
HMD Pulse sau cum arată primul smartphone lansat sub brandul HMD
La începutul acestui an am aflat că HMD Global îşi diversifică strategia şi va intra pe piaţa de telefoane inteligente cu un nume nou, HMD. Iniţial s-a vehiculat că vor renunţa la Nokia, însă compania a specificat negru pe alb că va merge în paralel cu ambele branduri.
Humane AI Pin, gadget-ul care a fost prezentat ca înlocuitorul global al smartphone-ului, este un eşec total
În toamna anului trecut start-up-ul american Humane a lansat dispozitivul numit Humane AI Pin, un gadget prezentat ca înlocuitorul global al smartphone-ului.
Motorola Edge 50 Pro – review
Motorola și-a făcut un bun obicei de a lansa în seria Edge unele dintre cele mai interesante și echilibrate telefoane mobile. Majoritatea vin cu un foarte bun raport specificații / experiență de utilizare / preț, în timp ce modelul de top al seriei, denumit Ultra, adoptă cele mai puternice și performante soluții. Versiunea Pro a…
Cameră auto DVR Navitel R900-4K – review [video]
Au trecut puțin peste 2 luni de la ultimul review pentru o cameră auto DVR de la Navitel. Atunci era vorba despre una duală, care filma atât spre față, cât și spre spate, în timp ce acum vedem cum se prezintă una clasică, cu fixare doar pe parbriz, dar care captează la rezoluție de până…
Livrările globale de smartphone-uri au crescut în primul trimestru din 2024 cu 7.8%, compania cu cea mai mare scădere fiind în mod surprinzător Apple
Cei de la IDC au publicat în acest început de săptămână o statistică preliminară ce vizează livrările globale de telefoane inteligente.
Actualizare majoră de firmware pentru camerele Panasonic Lumix S5II și Lumix S5IIX
Două dintre cele mai capabile camere foto mirrorless full-frame de la Panasonic, anume Lumix S5II și Lumix S5IIX, urmează să primească un update de firmware începând din 22 aprilie 2024. Prin acesta va fi îmbunătățită experiența de fotografiere și va fi optimizată funcția de partajare atât pentru imagini, cât și pentru clipuri video.
Atenţie la neatenţie ! Acceptarea unei oferte telefonice pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune, nu înseamnă şi încheierea unui contract la distanţă
De câte ori nu aţi fost sunaţi de diverse companii pentru a vă fi prezentate oferte ale servicile oferite de acestea ? De multe ori, cu siguranţă, iar conform celui mai recent ghid publicat de ANCOM, acceptarea unei oferte telefonice pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune, nu înseamnă că aţi încheiat şi contractul la…
Western Digital a prezentat primul card SD de 4 TB din lume
Western Digital a prezentat săptămâna aceasta primul card SD din lume cu o capacitate de stocare de 4 TB. Acesta a fost expus în cadrul evenimentul NAB Show şi va fi lansat comercial din 2025.
Sony introduce gama ULT Power Sound – primele impresii pentru cele trei boxe și perechea de căști ULT
Sony dorește să pună accent mai tare pe segmentul audio, așa că extinde oferta de produse din această categorie. Astfel, tocmai a fost introdusă o nouă gamă ULT Power Sound, dedicată celor care apreciază „un sunet puternic și profund, care le face inima să tresară”. Deocamdată în gama ULT Power Sound au fost lansate trei…
Honor Magic6 Pro – review
Honor Magic 6 Pro este unul dintre cele mai performante smartphone-uri lansate în 2024, unul cu prezență oficială în țara noastră. Am fost la evenimentul de lansare, iar Honor și-a propus să rivalizeze cu seria iPhone 15 Pro de la Apple, dar și cu Galaxy S24 Ultra de la Samsung.
Logitech G PRO X 60 Lightspeed – tastatură gaming compactă 60% care introduce tehnologia KEYCONTROL
Dacă o tastatură compactă de gaming foarte performantă în format 80% încă este prea mare pentru unii dintre noi, atunci cum sună una în format 60%. Practic, au fost eliminate inclusiv butoanele direcționale și oricare altele care ar putea părea irelevante pentru anumiți gameri competitivi. Chiar și așa, Logitech G PRO X 60 Lightspeed se…
Mini proiector smart HeyUp Boxe Lite – review
Perioadă plină în ceea ce privește testarea de proiectoare. Am început cu unul de top de la ViewSonic, a urmat unul portabil de la ASUS, pentru ca mai departe să vedem un mini proiector ieftin și destul de bun, ca să nu vă țin prea mult în suspans. Dacă vă interesează HeyUp Boxe Lite trebuie…
Samsung a depășit Apple la livrarea de smartphone-uri în primele 3 luni din 2024
2023 nu a fost așa cum Samsung și-ar fi dorit, iar Apple a reușit să-i depășească la livrarea de smartphone-uri.
10 funcții interesante de pe Razer Blade 18 (2024) și câteva premiere: primul laptop cu Thunderbolt 5, opțiune de display cu rezoluție 4K și rată de refresh la 200Hz etc
Razer a prezentat un laptop de 18 inci ce iese în evidență prin hardware-ul integrat. Prețurile încep din stratosferă, dar despre asta la sfârșit de articol.
Mouse wireless de gaming Razer Basilisk V3 Pro – review
În primul rând, vreau să vin cu o lămurire, pentru cei care sunt foarte atenți la detalii. Până acum, am folosit denumirea de „maus” pentru „mic dispozitiv acționat manual, conectat la un computer, a cărui deplasare pe o suprafață antrenează deplasarea cursorului pe ecran” (preluare din DOOM3). Doar că, nu de puțin timp ce-i drept,…
AnTuTu a publicat lista celor mai puternice 10 smartphone-uri din martie 2024
Aşa cum ne-am obişnuit, începutul fiecărei luni vine cu topul celor mai puternice 10 smartphone-uri prezentat de AnTuTu.
Nothing Phone 2a – review
Primele smartphone-uri Nothing au lăsat o impresie bună. Start-up-ul condus de către Carl Pei se aventurează pe un segment nou de preț, unul cu adevărat important. Nothing Phone 2a costă 1599 lei, iar cererea depășește așteptările companiei.
NVIDIA eficientizează industria Centrelor de Date cu tehnologia AI
În era digitală în continuă expansiune, managerii centrelor de date se confruntă cu o provocare comună și presantă: cum să gestioneze o creștere explozivă a cererii de calcul, care adesea depășește capacitățile lor existente de sistem. Fiecare zi aduce cu sine un volum imens de date, iar locațiile utilizatorilor variază de la vecinătatea locală la…
Proiector portabil LED ASUS ZenBeam L2 – review
ASUS este cunoscut în special pentru gama de laptopuri, dar și pentru anumite produse de rețelistică, pentru periferice, monitoare și mai puțin pentru proiectoare. Asta pentru că, deși nu sunt chiar foarte puține dintre care poți alege, nici nu putem spune că gama de proiectoare ASUS este cea mai extinsă. Cele mai multe sunt incluse…
Proiector ViewSonic X2-4K – review
Am testat destul de multe produse de imagistică de la ViewSonic de-a lungul vremii și nu-mi amintesc ca vreunul până acum să fi dezamăgit, ba din contră. Fără să vreau să mă antepronunț, recunosc chiar de la bun început că același a fost cazul și cu ViewSonic X2-4K, proiector DLP cu sursă de lumină LED,…
7 motive pentru care Samsung Galaxy Tab S9 Ultra este cea mai bună tabletă Android pe partea de productivitate
Folosesc Samsung Galaxy Tab S9 Ulltra de câteva săptămâni și alături de o husă cu tastatură am înlocuit laptopul pe care-l folosesc de obicei când lucrez în deplasare / on the go, să zic așa.