Câteva considerații legate de ceasul inteligent / Smart Watch

/
/
26 mart. 13
/

Dacă urmăriți știrile din domeniul it&c ați observat că în ultima vreme se discută insistent despre ceasul inteligent. Se spune că Apple, LG și Samsung au în pregătire un astfel de device.

Nu este un concept nou, Sony sau Motorola au venit cu produse de gen, dar datorită prețului prohibitiv nu s-au impus pe piață. Contează abordarea, nici tabletele nu au fost inventate de către Apple, dar lansarea iPad din 2010 a adus compania cu sediul în Cupertino pe primul loc pe segmentul tablete. Abia în 2013 s-ar putea ca toate tabletele Android să obțină un market share peste iPad.

În ce contex vor fi lansate smart watch-urile?

a. Este nevoie de o nouă nișă. Avem smartphone, phablet – intermediar între smartphone și tabletă, tablet. Toate cele trei device-uri sunt inteligente și mai toate dimensiunile ca și ecran au fost acoperite. Acum se va coborî la 1.5, 2 sau 2.5 inch. Fiecare companie încearcă să se poziționeze din timp pe această nișă, să ocupe o poziție solidă. Google a trebuit să lanseze vreo câteva versiuni ale sistemului său de operare până când a avut un software numai bun de pus pe o tabletă (2.2 FroYo, 2.3 Gingerbread, 3.0 HoneyComb + 3.1 și 3.2, 4.o Ice Cream Sandwich, 4.1 și 4.2 Jelly Bean – abia de la 4.0 ICS aveau un soft comparabil în stabilitate cu iOS).

b. Device cool cu potențial, ia o parte din abilitățile unui smartphone. Smart watch este ca un fel de remote control pentru smartphone. Ai notificările pe mână. Ești ținut la curent de aici, nu mai trebuie să-ți scoți telefonul din buzunar și să-l verifici în continuu. Faci asta doar atunci când ai ceva interesant. Mi-am luat ceas doar pentru a nu mai verifica smartphone-ul din când în când. Pe același principiu vor miza și smart watch-urile. Plus că prețul lor va fi unul mai redus ca al unui smartphone, și-l vor permite și cei din tânăra generație ce-l vor transforma în fashion icon.

c. Funcții noi pe un gadget micuț – sunt sigur că un ceas din ăsta va monitoriza bătăile inimii, îți va lua tensiunea, vor fi aplicații interesante pe sport, fitness. Se deschide un micuț orizont.

Dacă-mi voi cumpăra un smart watch?

Asta-i o întrebare ceva mai grea. Știam sigur că voi trece pe smartphone, tableta nu a reprezentat o prioritate. Mereu mi-am dorit un laptop cât mai pus la punct ca hardware, dar să nu fie nici greu. Așa am ales un ASUS U36 care se descurcă excelent și cântărește doar 1.66 kg, preț modic și nici upgrade-urile de memorie RAM și SSD nu i-au ridicat prețul prea mult. Tableta o folosesc pentru socializare, câteva jocuri de prin Google Play și citit de știri.

Depinde de abordarea pe care o va avea fiecare companie. Va trebui să fie un smart watch cu Android ca să merg pe linia de până acum. M-ar interesa să fie ușor, multe funcții interesante, display care să se vadă bine și sub acțiunea razelor solare, autonomie mare și un preț care să nu rupă la buzunar. Și tot nu m-aș grăbi să schimb ceasul clasic de la mână.

Categorii: Opinie
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Am văzut Berlin and the Lady With an Ermine, serialul numărul 1 pe Netflix în data de 1 iunie 2026 şi am fost cam dezamăgit (mult hype online, puţin conţinut)

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

De ce cred că, după ani buni de creştere, DIGI poate pierde rapid cotă de piaţă în România pe televiziune şi internet fix (asta dacă Orange şi Vodafone vor profita de situaţie)

În ultimele zile piaţa telecom din România s-a animat, asta după ce DIGI a făcut o mişcare de care avea mare nevoie. Operatorul telecom trebuia să îşi crească rapid veniturile şi cum volumele au încetinit serios (strategia de bază a celor de la DIGI este să meargă cu marje mici şi volume mari), cea mai…

Ieri noapte am primit alertă RO-ALERT pentru drona căzută la Galaţi, iar panica s-a instaurat în casă

Ieri noapte am trecut printr-o experienţă extrem de neplăcută, prima alertă RO-ALERT legată de o posibilă dronă sau de posibile resturi ale unei drone.