Ce pachete noi a pregătit Orange pentru iarna lui 2015 – 2016?

/
/
25 nov. 15
/

Orange și-a actualizat portofoliul de oferte și atacă pe toate fronturile: televiziune, pachete combinate de telefonie mobilă și televiziune, oferte personalizate pentru cei mici, dar și pentru tineri. 

1. Orange Family;

Orange Family = cel puțin 2 abonamente de voce de topul Orange și minim 1 abonament Orange Net, Orange TV sau Home Pack pe partea de servicii fixe.

Un pachet de tipul Orange Family menționat mai sus aduce beneficii suplimentare și accesorii cadou, la alegere. Beneficiile diferă în funcție de al treilea abonament ales. Cine optează pentru Orange Net primește trafic de internet dublu pe tabletă + selfie stick.

Cei ce aleg și un al treilea abonament Orange Me primesc un bonus de 250 minute și SMS-uri, 500 MB trafic de date în roaming pe 1 an, pentru oricare dintre cele trei numere. Din 2 decembrie urmează ca Orange să publice un catalog cu produsele pe care le oferă cadou în diferite combinații de abonamente.

2. Family HD – pachet nou pe Orange TV;

Cuprinde 99 de canale, din care 36 sunt în format HD și acoperă toate genurile: filme, știri, documentare, desene animate, muzică, sport etc. Clienții Orange pot activa pachetul Family HD până pe 10 ianuarie 2016 pe 2 ani la un preț de 7 euro pe lună.

Family HD ales în combinațiile Orange Family aduce o boxă wireless ca bonus.

3. Smart Junior – smartwatch Vonino la pachet;

Vonino Kids Watch S2 este un smartwatch dedicat copiilor și părinților grijulii. Ceasul are funcția de localizare în timp real, trei butoane ce pot fi presetate pe trei numere favorite. Părintele află în permanență unde se află juniorul, notificările se trimit prin aplicația Vonino Family Tracker compatibilă cu telefoanele ce rulează iOS și Android.

Smart Junior = 5 euro pe lună, 300 MB trafic de date și 300 de SMS-uri naționale + Vonino Kids Watch S2 la 29 euro.

4. Orange Young cu o ofertă făcută după cea mai populară combinație de resurse din configuratorul online;

12.35 euro pe lună = 1.5 GB trafic de internet în 4G, 1000 de minute naționale din care 500 minute pot fi folosite internațional, SMS-uri naționale nelimitate, acces necontorizat în aplicația Libon, 10 GB în Orange Cloud.

Declarație oficială:

“La final de an, cu toții evaluăm ce-am făcut bine și ce putem face și mai bine pentru acele persoane sau lucruri care contează cel mai mult pentru noi. Anul acesta le oferim clienților beneficii în plus pentru a-i ajuta să petreacă mai mult timp cu cei dragi, să-i știe pe cei mici în siguranță și pe tineri fericiți cu o ofertă Orange Young vedetă. Fie că-și propun să călătorească, să se distreze și să împărtășească cele mai frumoase momente cu ceilalți sau să urmărească filmele preferate în familie, clienții găsesc în oferta noastră de iarnă resurse din plin pentru apeluri și internet, dispozitive de la 0 euro și gadget-uri cadou, ca să-și îndeplinească mai ușor promisiunile de anul nou.” a declarat Julien Ducarroz, Chief Commercial Officer al Orange România.

Categorii: Retelistica
Cuvinte cheie: orange, Orange Family
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Intenţionat sau nu, în 2025 am avut peste 200 de secţionări ale cablurilor de fibră optică în România

Reţeaua naţională de fibră optică este o infrastructură critică, cu ajutorul ei avem astăzi flexibilitatea de a naviga pe internet, de a face plăţi electronice sau de a vorbi la telefon. Din păcate nu prea avem grijă de ea, iar efectele se văd imediat.

Digi Sport şi Prima Sport pierd competiţii sportive importante pe bandă rulantă (ce altă competiţie au pierdut recent?)

Piața drepturilor de televizare din România trece prin reconfigurări masive, iar obiceiurile consumatorilor de sport se schimba vizibil. Dacă în ultimul deceniu Digi Sport și Prima Sport au transmis cele mai importante întreceri sportive pe cablu, ultimele sezoane au adus o migrare accelerată a competițiilor majore către mediul digital, cu trustul Pro TV și platforma…

Orange Black Friday 2026: abonamentul Smart la 75% reducere, reduceri la device-uri si gadgets de până la 90% și Smart TV la 1 euro alături de internet și televiziune

Orange a dat startul campaniei de Black Friday 2026, iar ofertele sunt disponibile în perioada 3 – 23 noiembrie. Sunt trei săptămâni în care găsiți reduceri la telefoane, smartwatch-uri, televizoare și produse pentru casa inteligentă, dar și promoții la abonamentele de telefonie mobilă, internet fix și televiziune.