Ce să fie, ce să fie? Deoarece Samsung Galaxy S25 Edge are vânzări modeste, cei de la Samsung nu ştiu dacă să renunţe sau nu la Samsung Galaxy S26 Plus

Smartphones
/
/
2 oct. 25
/

Se pare că vânzările celui mai subţire smartphone Samsung din istorie, Samsung Galaxy S25 Edge, nu sunt deloc pe placul producătorului sud-coreean. Situaţia este atât de rea, încât Samsung Galaxy S25 Edge se vinde mai slab chiar şi decât Samsung Galaxy S25 Plus (un model care oricum nu performează la nivel comercial).

Sursele actuale susţin ca Samsung îşi doreşte ca viitoarea serie Samsung Galaxy S26 să fie formată din Samsung Galaxy S26 Pro, Samsung Galaxy S26 Edge şi Samsung Galaxy S26 Ultra (Pro-ul urmând a fi un mix între varintele Basic şi Plus de acum, iar Edge-ul noutatea din gamă).

Doar că vânzările slabe generate de Samsung Galaxy S25 Edge nu le pică bine oficialilor sud-coreeni, iar aceştia nu ştiu dacă ideea de a renunţa la Samsung Galaxy S26 Plus mai este la fel de bună. Presa din Coreea de Sud susţine că recent a apărut în dezvoltare şi modelul cunoscut drept „M Plus”, ceea ce sună ca o răzgândire (cel puţin de moment).

Momentan lucrurile sunt încă sub analiză, însă evoluţia mediocră a vânzărilor pentru Samsung Galaxy S25 Edge au cam dat peste cap planurile companiei sud-coreene. Acum nimic nu este clar, însă Samsung Galaxy S26 Edge ar putea genera pierderi importante dacă vânzările vor fi sub ce reuşeşte varianta Plus acum.

Sursa: gsmarena.com

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Nişa smartphone-urilor pliabile este dominată autoritar de Samsung

Samsung își reconfirmă statutul de lider al smartphone-urilor pliabile, reușind să acapareze aproximativ două treimi din piața globală în al treilea trimestru din 2026.

Seria flagship Samsung Galaxy S27 ar putea veni cu noi funcţii de inteligenţă artificială disponibile doar în baza unui abonament lunar (Galaxy AI Premium)

La cum evoluează lucrurile în ziua de astăzi şi la câţi bani se investesc în dezvoltarea inteligenţei artificiale, o astfel de informaţie ar trebui tratată cu o oarecare stare de normalitate.

TOP 5: Cele mai bune televizoare Micro RGB și RGB-MiniLED pe care le puteți cumpăra de la Samsung, LG și TCL pe sfârșit de 2026

Samsung, LG și TCL au făcut pasul spre o tehnologie nouă. Samsung îi spune Micro RGB, TCL folosește termenul RGB-MiniLED, iar LG merge cumva în aceeași linie cu MiniRGB evo.