Avem printre cele mai competitive oferte de internet fix și televiziune din Uniunea Europeană, iar la aproximativ 10 euro poți beneficia de servicii de internet fix și cablu TV.
Am pus 50 lei cu steluță pentru că Digi Mobil și Telekom nu reușesc să se încadreze în acest barem de preț.
1. Digi;
Fiberlink 500 este entry-level-ul pe internet fix de la operatorul de telecomunicații autohton. Costă 30 lei pe lună și oferă viteze de până la 500 Mbps în download și 250 Mbps în upload. Viteza medie este de 450 Mbps în download și 250 Mbps în upload, iar cea minimă de 200 Mbps în download și 100 Mbps în upload. Sunt aduși la pachet și 20 GB în Digi Storage.
Pe cablu TV sunt două soluții: TV Analogic la 26 lei pe lună și TV Digital la 30 lei / lună. Pachetul Digital incluse 48 de canale HD și un echipament digital gratuit.
30 lei + 26 sau 30 lei în funcție de pachetul TV = 56 / 60 lei. Digi nu face pragul la diferență de 6 / 10 lei. Presupun că Digi are oferte cu reducere a prețului la abonament, când vei lua internet fix + cablu TV. În cazul de față am ținut cont strict de informațiile afișate pe site-ul online.
Update: Prețurile de la Digi sunt valide fără a fi condiționat în a fi client pe telefonia mobilă sau în a avea o anumită durată contractuală (deși când închei un contract, alegi între 12 – 24 luni);
2. Orange;
Nu știu dacă vă vine să credeți, dar Orange are cele mai atractive prețuri pe pachetele cu internet fix și cablu TV (cel puțin din ofertele afișate și practicate online).
Observați că pachetul cu Fibră 500 și TV Explore pleacă de la 40 lei pe lună. Vitezele pe internet fix sunt de până la 480 Mbps în download și din cele 115 canale TV, 33 sunt în HD.
Am luat ca referință un cost de 50 lei, iar în această sumă primești Fibră 1000 cu viteze de până la 940 Mbps în download + 450 Mbps în upload și TV Global cu 139 canale TV (45 sunt în format HD), reducere de 200 euro la device-uri, HBO și HBO Go oferite în mod gratuit pentru 6 luni etc. Internet Box 1000 este inclus, primul receiver / CAM CI+ sunt incluse etc.
Integrarea cu Telekom a intrat în funcțiune. La locuința din București am abonament Telekom (RCS-RDS am înțeles că nu ar avea servicii prea bune în această zonă) și funcționează bine. Oferă viteze de peste 900 Mbps în download și upload-ul ajunge până la 600 Mbps.
Mi se pare că Orange și-a făcut temele și mă aștept să crească ca market share în perioada următoare. Nu mă așteptam să aibă prețuri mai bune față de Digi.
Update: Prețurile de mai sus ajung a fi valide dacă ești client al Orange pe telefonia mobilă și la încheierea unui contract pe 24 luni.
3. Vodafone;
Vodafone are pachete ce pornesc de la aprox. 39 lei, iar cel la 9.40 euro se apropie de marja de preț aleasă. La aprox. 47 lei pe lună primești 157 de canale TV + Sport, viteză de download de până la 940 Mbps, 2 beneficii gratuite la alegere (HBO și HBO Go pe 12 luni în mod gratuit, Vodafone TV și 4K, 40 de canale TV suplimentare pe 24 luni, mini router Wi-Fi cu abonament de date mobile inclus pe 24 luni – soluție de back-up). Bineînțeles, trebuie făcută o concesie pe upload. Nu este menționat, dar sunt cei de la UPC – 25 Mbps…, în 2021.
Am abonament Vodafone la locuința din Găești. Nu puteam alege Digi pentru că oferă un maxim de 100 Mbps în zona de locuințe, iar Vodafone oferă 500 Mbps în download. Se duce spre 350 – 400 Mbps în realitate. Upload-ul mi se pare un călcâi al lui Ahile, presupun că sunt limitați tehnologic spre a veni cu o viteză superioară, dar dacă vor să intre în luptă cu RCS-RDS și Orange, le trebuie un upload demn de anul în care ne aflăm, nu de 2008 – 2009.
Update: Prețurile de mai sus sunt valide în contextul în care ești deja abonat al Vodafone pe telefonia mobilă.
4. Telekom;
Sincer, nu mă așteptam să mai ofere servicii convergente pe internet fix și cablu TV. Mai ales că achiziția de către Orange a intrat în vigoare. În fine, probabil colaborează în continuare.
Pachetul de bază aduce 114 canale TV digitale din care 30 emit în HD, viteze de până la 940 Mbps în download și 450 Mbps în upload, router Wi-Fi inclus. Costul real pe 24 luni este de 56 lei / lună (32.5 lei în primele 6 luni, 65 lei / lună între lunile 7 – 24).
Update: Din ce am citit la termeni și condiții, nu ești obligat în a fi abonat al Telekom spre a prinde oferta de mai sus.
Nici Telekom nu reușește să ofere servicii de internet fix și cablu TV sub marja de 50 lei / lună. Culmea este că Orange și Vodafone oferă* ceea ce nu găsești la Digi și Telekom. Bineînțeles, contează și disponibilitatea unui operator sau altul într-o anumită zonă geografică, dar și calitatea serviciilor oferite într-o zonă sau alta.
Am router capabil de 10 Gbps și dacă RCS-RDS ar aduce abonamentul de 10 Gbps în zona mea din București, aș trece instant pe oferta lor.
Ce primești la aprox. 50 lei de la Digi, Orange, Vodafone și Telekom?
*Costul abonamentului la Orange și Vodafone este cel menționat dacă ești client pe telefonia mobilă și alegi durată contractuală de 24 luni.