Cel mai puternic procesor mobile Qualcomm Snapdragon din 2026 ar putea costa cât un smartphone mid-range decent (preţurile flagship-urilor vor creşte serios)

Hardware
/
/
4 ian. 26
/

2026 se anunţă un an al creşterilor de preţ în industria telefoanelor inteligente, iar asta nu o ştim de azi, o ştim încă din toamnă. Totul s-a scumpit la nivel hardware, iar criza generată de AI ridică şi mai mult miza.

Conform celor mai recente informaţii, Qualcomm va lansa anul acesta primul său procesor mobile pe un proces de fabricaţie de 2nm. Acesta va fi realizat pe tehnologie TSMC şi va costa aproximativ 300 de dolari (cam cât un smartphone mid-range decent).

Având un cost atât de ridicat, mai multe surse susţin că producătorul american a luat o decizie interesantă şi anume aceea de a propune două versiuni ale aceluiaşi procesor astfel:

  • Qualcomm Snapdragon 8 Elite Gen 6 Pro va fi modelul top, cel ce va costa undeva la 300 de dolari şi pe care îl vom vedea doar pe smartphone-urile premium cu pretenţii;
  • Qualcomm Snapdragon 8 Elite Gen 6 va fi modelul cu performanţe mai scăzute, dar şi cu cost de achiziţie mai redus.

Se pare că între cele două procesoare vor exista 3 mari diferenţe:

  • varianta Pro va oferi suport pentru memorii LPDDR6, în timp ce versiunea standard va oferi suport doar pentru memorii LPDDR5X;
  • varianta Pro va avea frecvenţe mai mari, inlusiv la nivel de GPU;
  • varianta Pro se va axa în special pe performanţa AI, în timp ce versiunea standard va prioritiza echilibrul între performanţă şi răcire.

Qualcomm Snapdragon 8 Elite Gen 6 Pro va putea fi văzut la lucru doar pe modele foarte performante, iar aici mă refer în special la versiunile Ultra ale seriilor premium. Este clar că preţurile acestor device-uri vor creşte semnificativ.

Qualcomm Snapdragon 8 Elite Gen 6 ar putea fi suficient pentru majoritatea utilizatorilor, iar el va fi văzut la lucru pe versiunile Standard sau Pro ale seriilor premium. Şi aici vom vedea ceva creşteri de preţ, dar mai temperate.

Via: gizchina.com

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Când debutează Samsung Galaxy Buds On în Europa – primele căști open-ear ale companiei sud-coreene

Cea mai cunoscută serie de căști open-ear consider a fi HUAWEI FreeClip. Am testat primele 2 generații, iar între timp HUAWEI a adus o ediție actualizată. Pe această piață a intrat de curând și Samsung prin Galaxy Buds On.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.