Platforma de streaming video TVR+ primeşte o interfaţă nouă, mai modernă şi deşi este gratuită, nu permite vizionarea decât cu cont de utilizator

Software
/
/
4 ian. 26
/

Societatea Română de Televiziune, cunoscută şi drept Televiziunea Română, este instituţia publică de televiziune din România la care nu prea se mai uită nimeni. Conform ultimelor rapoarte de audienţă aferente anului 2024, în prime-time, TVR 1, cel mai urmărit post tv al instituţiei, a avut în medie undeva la 90.000 de urmăritori şi un rating la nivel naţional de 0.5%.

Exceptând TVR 2, cel care tot la nivelul anului 2024 a obţinut în medie în prime-time undeva la 77.000 de urmăritori şi un rating la nivel naţional de 0.4%, restul posturilor SRT aproape că nu contează.

Pentru cei care nu ştiau, Televiziunea Română are şi o platformă de streaming video denumită TVR+. Aceasta a primit recent o nouă interfaţă, una mai modernă, mai aerisită şi mult mai uşor de înţeles. TVR+ este împărţită acum în 3 mari secţiuni astfel:

  • Explorează – aici puteţi găsi producții culturale, documentare, emisiuni, proiecte speciale și formate educaționale, toate evidenţiate în ordine alfabetică;
  • Info – aici puteţi găsi tot ce înseamnă conţinut informativ, de la emisiuni, până la clasicele telejurnale;
  • Live – aici puteţi accesa în direct toate canalele TVR.

TVR+ este o platformă de streaming video gratuită, însă una care nu permite accesul la conţinut decât pe baza unui cont de utilizator.

Şi pentru toţi fanii Fuego din ţară, acesta are o rubrică doar a lui denumită „Drag de Crăciun… cu Fuego”. Emoţie pură, ce să mai…😅.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Români, pregătiţi-vă, în curând inteligenţa artificială vă va spune la ce să vă uitaţi pe Netflix

Toți am trecut prin asta, deschidem Netflix, navigăm minute în șir prin numărul uriaş de titluri și încheiem prin a renunța sau a revedea un serial / film mai vechi, dar bun. Paradoxul alegerii a devenit una dintre cele mai mari provocări ale platformelor streaming.

Bluetooth 7.0 – ce ştim până acum?

Tehnologia Bluetooth este pe cale să facă cel mai mare pas înainte din ultimul deceniu. Organizația Bluetooth SIG a adoptat oficial noua specificație Bluetooth Core 7.0, al cărei element central este tehnologia HDT (High Data Throughput).

Ai cumpărat un laptop sau PC fără Windows și Office de Black Friday 2026? Află cum poți să le activezi de la 43.51 lei pentru Windows și 118.16 lei pentru Office 2024 Pro Plus

Cei ce doresc să activeze Windows și Office pe un laptop sau PC pot avea parte de unele dintre cele mai bune prețuri în oferta mai jos prezentată.