Smartphone

Am rămas dator cu acest articol, mai ales că l-am promis din momentul în care am punctat câteva elemente pe care le-am considerat mai slabe la Samsung GALAXY S6.

În altă ordine de idei, mi s-a părut distractiv să ajung a fi denumit hater al Samsung din moment ce în topul celor mai bune telefoane din 2014 pe primul loc l-am adus pe Samsung GALAXY Note 4 plus multe articole în care am apreciat gigantul sud-coreean și produsele din portofoliu.

Câteva dintre punctele PRO deținute de către Samsung GALAXY S6:

1. Materiale și finisare ce-l încadrează pe Samsung GALAXY S6 în segmentul premium;

Samsung-GALAXY-S6 (12)

Samsung și-a dorit să închidă gura celor care criticau capacul din plastic ce se închidea cu un zgomot distinct, de aici și denumirea de pocnitoare, marginile ce imitau metalul și se exfoliau după câteva luni de utilizare. Au început cu o carcasă ce are margine metalică la GALAXY Alpha și Note 4, iar la GALAXY S6 au adăugat sticlă Corning Gorilla Glass 4 atât pe display-ul de 5.1 inch cât și pe spatele device-ului + margini din metal frumos polișat.

Adună amprentele, carcasa este de tip unibody, dar de la primul hands-on îl simți ca pe un device premium, bine fabricat. Neajunsul legat de amprente și sticla de pe spate se rezolvă cu o husă dedicată.

2. Hardware de top;

Samsung a mers pe un procesor de ultimă generație, dezvoltat in-house. Folosește o soluție de tip big.LITTLE cu 4 x ARM Cortex-A57 la 2.1 GHz + 4 x ARM Cortex-A53 la 1.5 GHz + accelerator grafic Mali-T760, 64-bit și litografie pe 14nm, 3 GB RAM și 32 / 64 / 128 GB spațiu de stocare.

Nu are slot pentru microSD, dar cred că și varianta de bază oferă vreo 25 – 26 GB, aș spune că vorbim de o valoare bună. Spun asta în contextul în care la LG Nexus 5 mă mulțumesc cu 16 GB.

Samsung urmează să producă și procesorul pe care-l vom vedea implementat pe iPhone 6S / iPhone 7, deja au fost semnate precontractele în acest sens. Ideea este că Samsung a adunat expertiză experiență în domeniu, iar Exynos 7420 de tip octa-core s-ar putea să fie cel mai performant CPU din prima parte a lui 2015. Rivalul principal este Qualcomm Snapdragon 810 cu Adreno 430, iar procesorul Qualcomm are probleme majore cu răcirea. Deja se spune că HTC One M9 va fi amânat pentru că nu s-a găsit o soluție.

3. Unul dintre cele mai bune ecrane din piață;

Samsung-GALAXY-S6-5-630x420

Super AMOLED de 5.1 inch cu rezoluție Quad HD / 2560×1440 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 4 = display-ul pus de Samsung pe GALAXY S6. Nu sunt fan al rezoluției QHD și asta pentru că de cele mai multe ori nu oferă beneficii reale pentru utilizator și consumă energia din acumulator în regim accelerat.

Pe de altă parte, trebuie să dau Caesarului ce-i aparține și să spun că display-ul lui Samsung GALAXY S6 impresionează vizual de la prima utilizare, culori plăcute, luminozitate bună, reflecție redusă a spațiului ambiant. Nu am ce să-i reproșez și punctează bine la mai toate capitolele de analiză. A trecut vremea în care ecranele Super AMOLED erau criticate pentru culorile ce păreau a fi suprasaturate.

4. Interfața TouchWiz într-o variantă mai light;

Samsung-GALAXY-S6 (3)

Samsung a primit numeroase critici legate de bloatware-ul pus pe telefoanele sale, prea multe aplicații pe care un utilizator nu ajungea a le folosi. La Samsung GALAXY Note 4 au început sa reduca din bloatware, anumite aplicații alegi să le descarci dacă dorești din Samsung GALAXY Apps.

La prima vedere aș spune că noul TouchWiz pare mai aerisit, mai bine organizat. Repet, acestea sunt impresiile formate în urma unui hands-on de câteva minute.

5. Cameră foto ( 16 Megapixeli cu OIS și cameră frontală de 5 Megapixeli pentru cei pasionați de fotografiile de tip selfie);

Merg pe încredere la Samsung în ceea ce privește camera foto și video. Samsung GALAXY S5 și GALAXY Note 4 au impresionat prin capturile foto și video. Niciun alt smartphone nu filmează mai bine decât GALAXY Note 4 și cred că expertiza acumulată acolo a fost transferată spre GALAXY S6.

La prima vedere m-a impresionat autofocusul rapid, HDR-urile făcute în ritm alert. Mă aștept ca și în testul extins să puncteze bine de tot la calitatea fotografiilor. Prin adiția unei camere frontale de 5 Megapixeli, Samsung a venit în întâmpinarea utilizatorilor ceva mai narcisiști.

6. Conectivitate maximă / pachet complet;

Samsung-GALAXY-S6 (6)

Câteva dintre elementele de conectivitate ce-l animă pe Samsung GALAXY S6: 4G cu viteze de până la 300 Mbps în download, Wi-Fi în standardul ac, dual-band, bluetooth 4.1, A-GPS, GLONASS și Beidou, port infraroșu ce transformă telefonul în telecomandă ad-hoc, cititor de amprente, senzor pentru măsurarea ritmului cardiac etc.

Nu-i lipsește absolut nimic și aproape că niciun alt smartphone nu oferă un pachet mai complet. Peisajul fiind întregit de hardware, capacitățile foto și video + design și finisare din categoria premium.

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.