Diverse

În vara lui 2017 aflam că HMD Global, companie care are drept de utilizare a brandului Nokia în segmentul device-urilor inteligente, îl numea în poziţia de CEO pe românul Florian Seiche (un român mai mult cu numele, acesta neavând prea multă treabă cu ţara noastră).

În aceşti 5 ani şi puţin evoluţia HMD Global a fost una presărată cu suişuri şi coborâşuri, însă în ultima perioadă situaţia compania s-a înrăutăţit constant. Dacă în 2017 vorbeam de planuri măreţe, în 2022 HMD Global se menţine pe linia de plutire cu smartphone-uri ieftine şi feature phone-uri. Puţin cam dezamăgitor.

Poate această situaţie deloc plăcută a stat şi la baza demisiei de săptămâna aceasta. Florian Seiche a anunţat pe profilul său de  LinkedIn că pleacă din companie, aspect oarecum ciudat pentru o astfel de decizie (de obicei se trimit nişte comunicate de presă lacrimogene în care toată lumea “îl regretă” şi îi urează numai bine în carieră).

Cert este că HMD Global a rămas fără CEO, iar viitorul nu sună deloc bine. Nokia a fost un brand foarte puternic, unul care a adus ceva avantaje companiei finlandeze imediat după relansare, însă strategia din ultimii ani a fost una defectuoasă.

Sursa: nokiapoweruser.com

Categorii: nokia
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.