China interzice importurile de cipuri produse de compania americană Micron Technology, deoarece prezintă risc pentru securitatea naţională

/
/
22 mai 23
/

Foarte probabil China a dorit de mult timp să răspundă cu aceeaşi monedă Statelor Unite ale Americii, însă procesele tehnologice proprietare învechite nu au permis acest lucru. Guvernul chinez a investit sume uriaşe în cercetare-dezvoltare în ultimii ani şi iată că uşor, uşor creşte şi curajul (proporţional cu reuşitele şi avansurile tehnologice aferente).

După o analiză „amănunţită”, Administraţia Cyberspace din China a publicat un raport oficial din care reiese că chip-urile produse de compania americană Micron Technology prezintă un risc crescut pentru securitatea naţională. Mergând pe acelaşi principiu ales de Statele Unite ale Americii, China a decis să interzică orice import de chip-uri produse de Micron Technology.

Pentru început vorbim de interzicerea doar în industrii importante (telecom, bancară), însă cu siguranţă nicio compania chineză nu va mai risca să cumpere hardware Micron Technology deoarece acest lucru va implica riscuri (politice) uriaşe.

Compania americană este un important producător de soluţii de stocare NAND, memorii RAM şi SSD-uri, aceasta colaborând până în prezent cu nume mari din China precum Lenovo, Xiaomi, ZTE sau Oppo. 11% din business-ul Micron Technology era realizat cu parteneri chinezi, astfel că reprezentanţii companiei se aşteaptă la o scădere vertiginoasă a vânzărilor în următoarea perioadă.

Această decizie ajută foarte mult Yangtze Memory Technologies Corp, unul dintre cei mai mari competitori locali ai Micron Technology, companie care la rândul său este pe lista neagră a autorităţilor americane.

Întelegeţi jocul ?

Sursa: reuters.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).

PlayStation 6 ar putea deveni cea mai scumpă consolă din istorie, cu preţ de peste 1000 de dolari

Industria jocurilor video se pregătește pentru următoarea generație de console, însă cele mai recente zvonuri din piața de hardware indică o problemă uriașă: PlayStation 6 ar putea deveni cea mai scumpă consolă din istorie.

OnePlus 16 – 70.000 de precomenzi în prima oră de disponibilitate, primul vârf de gamă OnePlus ce nu ajunge oficial în Europa și unde-l găsiți cu achiziție online

OnePlus 16 a fost lansat pe 12 octombrie, iar în prima oră de la deschiderea precomenzilor a înregistrat 70.000 de comenzi în China. Cel puțin așa a afirmat președintele OnePlus China - Li Jie.