China introduce inteligenţa artificială ca materie de studiu în şcolile primare şi gimnaziale din Beijing

Software
/
/
16 mart. 25
/

Indiferent de părerile politice pe care le avem fiecare dintre noi, pare destul de clar că China este o ţară care a învăţat să îmbrăţişeze cele mai noi tehnologii, ba chiar investeşte resurse substanţiale în dezvoltarea unora noi.

Pentru că inteligenţa artificială va fi din ce în ce mai prezentă în vieţile noastre, guvernul chinez a decis că e timpul să îşi pregătească tânăra generaţie pentru ceea ce va avea să vină.

Primul pas în această direcţie a fost făcut deja, China anunţând oficial că va introduce inteligenţa artificială ca materie de studiu în şcolile primare şi gimnaziale din Beijing. Începând cu acest an şcolar, elevii vor avea parte de 8 ore pe an de cursuri despre AI, unele ce vor avea conţinut atât la nivel teoretic, cât şi practic (vor testa diverşi asistenţi AI, instrumente inteligente de învăţare etc.).

În viitor se doreşte dezvoltarea naţională a acestei ramuri prin parteneriate între universităţi şi şcoli secundare, între mediul de afaceri şi cel educaţional. Guvernul chinez doreşte atât cultivarea de noi talente în domeniul inteligenţei artificiale, cât şi educarea copiilor în utilizarea productivă în viaţa de zi cu zi a AI-ului.

Între timp în România încă se predă în licee limba latină şi alte materii ce nu răspund nevoilor actuale de dezvoltare.

Imagine generată cu ChatGPT.

Sursa: fortune.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Români, pregătiţi-vă, în curând inteligenţa artificială vă va spune la ce să vă uitaţi pe Netflix

Toți am trecut prin asta, deschidem Netflix, navigăm minute în șir prin numărul uriaş de titluri și încheiem prin a renunța sau a revedea un serial / film mai vechi, dar bun. Paradoxul alegerii a devenit una dintre cele mai mari provocări ale platformelor streaming.

Bluetooth 7.0 – ce ştim până acum?

Tehnologia Bluetooth este pe cale să facă cel mai mare pas înainte din ultimul deceniu. Organizația Bluetooth SIG a adoptat oficial noua specificație Bluetooth Core 7.0, al cărei element central este tehnologia HDT (High Data Throughput).

Ai cumpărat un laptop sau PC fără Windows și Office de Black Friday 2026? Află cum poți să le activezi de la 43.51 lei pentru Windows și 118.16 lei pentru Office 2024 Pro Plus

Cei ce doresc să activeze Windows și Office pe un laptop sau PC pot avea parte de unele dintre cele mai bune prețuri în oferta mai jos prezentată.