Clipul zilei: Japonezii de la Aspark au stabilit un nou record mondial de viteză cu o maşină electrică (438.6 kilometri / oră)

/
/
16 iun. 24
/

Dacă vă era dor de un nou articol „clipul zilei”, iată că a venit şi este chiar unul interesant. Vorbim despre un filmuleţ ce ne prezintă un nou record mondial. Compania japoneză Aspark a dezvoltat un hypercar electric denumit Aspark SP600, unul care a atins o viteză de 438.6 kilometri / oră, cea mai mare viteză atinsă vreodată de o maşină electrică:

httpvh://youtu.be/uy4gkEGFH7c

Aspark SP600 este o maşină dezvoltată de ingineri japonezi şi europeni şi este gândită special pentru a bate recorduri (este un prototip unicat). Fabricată în Italia de către compania Manifattura Automobili Torino, Aspark SP600 a atins această viteză incredibilă în cadrul facilității ATP din Papenburg, Germania.

Maşina japoneză a depăşit cu 26.6 km / oră vechiul record, cel deţinut de Rimac Nevera şi obţinut tot în complexul de teste ATP din Papenburg. Aspark SP600 a fost pilotată de germanul Marc Basseng, campion mondial FIA GT1 în 2012.

Cum în general recordurile sunt făcute pentru a fi doborâte, aşteptăm acum prima maşina electrică care să treacă de bariera a 450 kilometri / oră şi, de ce nu, poate chiar bariera a 500 kilometri / oră.

Via: motor1.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

BYD a lansat bateria Blade Battery 2.0, care oferă o experienţă de încărcare similară ca timp cu cea a alimentării cu combustibil

BYD a intrat oficial în România anul trecut, tocmai de aceea noutăţile lansate de acest producător au devenit relevante şi pentru noi. Chiar dacă noile tehnologii sunt lansate întâi în China, cu siguranţă acestea vor ajunge mai devreme sau mai târziu şi în ţara noastră.

Am condus noul BMW iX3 – primele impresii pentru mașina care deschide un nou capitol în istoria Bayerische Motoren Werke

Despre iX3, primul model Neue Klasse din noua eră BMW, v-am scris încă de la publicarea primelor informații oficiale, l-am văzut apoi cu ocazia unei prezentări statice la București, după care v-am povestit câte ceva despre uzina din Debrecen, unde se fabrică această mașină în care bavarezii își pun mari speranțe. Asta nu înseamnă că…

Veste bună pentru cei ce folosesc o trotinetă Xiaomi în România – toate modelele vândute local se încadrează în categoria exceptată de la obligația de asigurare RCA

Cei interesați să achiziționeze o trotinetă electrică Xiaomi pot sta liniștiți, nu sunt nevoiți să plătească asigurare RCA - nu au o obligație în acest sens.