Cluj-Napoca devine primul oraş din România cu autobuze electrice şi Wi-Fi gratuit

/
/
3 apr. 18
/

Am locuit mulţi ani în Bucureşti, acum îmi fac veacurile într-un oraş mic de provincie, însă implicare din partea autorităţilor precum există în Cluj-Napoca nu am văzut nicăieri. Din punctul meu de vedere acest oraş se dezvoltă într-un ritm atât de rapid, încât ar putea lansa un catalog de bune practici pentru restul ţării.

În luna iulie a anului trecut primăria Cluj-Napoca semna un acord cu firma poloneză Solaris pentru livrarea a 30 de autobuze electrice (aici mă refer la autobuze cu baterie, nu la troleibuze care sunt tot electrice). Primul lot de 11 autobuze va fi livrat luna aceasta, urmând ca în cel mai scurt timp acestea să fie puse în circulaţie pe liniile de transport urban 27 (Piaţa Gării – Grigorescu, 9,7 km), 28 (Piaţa Mihai Viteazu – Grigorescu, 8,5 km), 30 (Aurel Vlaicu – Grigorescu, 17,2 km), 32 (Gh. Brâncuşi – Piaţa Mihai Viteazu, 6,6 km), 32B (Gh. Brâncuşi – Piaţa Gării, 9,4 km).

Aceste prime 11 autobuze electrice au fost achitate deja (85% Guvernul Elveţiei – 15% bugetul local), în timp ce restul de 19 vehicule urmează să fie plătite în mai multe tranşe din fonduri europene şi locale. Un autobuz electric Solaris costă 500.000 euro fără TVA, are o autonomie de 105 kilometri şi o garanţie de 5 ani. În această perioadă producătorul asigură gratuit mentenanţa şi piesele de schimb.

Autobuzele electrice vor fi alimentate în 13 staţii lente (încărcare în 6 ore) şi rapide (încărcare în 10 minute), iar pasagerii vor primi internet Wi-Fi gratuit pe întreaga perioadă a călătoriei.

Sursa: cluju.ro
Categorii: Diverse
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Au fost anunţate premiile Zmeura de Aur 2026 (care este cel mai prost film al anului?)

Pe 15 martie 2026 (adică peste doar câteva ore) va avea loc a 98-a ediţie a premiilor Oscar, eveniment ce se va organiza la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce ar alege azi între cartelă preplătită şi abonament, la un buget lunar de maxim 5 euro şi care este cea mai bună ofertă pe care o recomandă în martie 2026

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.

Investiţiile făcute în inteligenţa artificială obligă gigantul american Meta (Facebook, Instagram, WhatsApp) să concedieze un număr record de angajaţi

Companiile tech din întreaga lume pregătesc concedieri pe bandă rulantă, iar asta nu ştiu dacă mai reprezintă o surpriză pentru cineva, în contextul în care inteligenţa artificială se dezvoltă rapid.