Apple a fost lider pe piaţa de smartphone-uri cu o cotă de 22% în ultimele trei luni din 2021

/
/
18 ian. 22
/

Cunoscut firmă de analiză Canalys a publicat un raport preliminar bazat pe date estimative pentru piaţa smartphone-urilor din ultimul trimestru din 2021.

Conform acestuia, în perioada octombrie – decembrie 2021 lider a fost Apple cu o cotă de piaţă de 22%. Acest aspect nu surprinde pe nimeni, în mod tradiţional ultimele trei luni ale anului aparţin mărului muşcat, deoarece atunci lansează noile modele de iPhone, iar imediat după vin sărbătorile de iarnă.

Procentul de 22% este într-o uşoară scădere vs 2020, asta şi pentru că Samsung, compania aflată pe locul 2, a câştigat 3% vs anul trecut, urcând de la o cotă de 17% la 20%.

Ultimul loc pe podium este ocupat de Xiaomi cu o cotă de piaţă de 12% (similară cu 2020, deci producătorul chinez a ajuns într-un oarecare punct de stagnare), iar locurile 4 şi 5 aparţin companiilor Oppo (cotă de piaţă de 9%) şi Vivo (cotă de piaţă de 8%).

Interesant este că în cazul Oppo cota de piaţă a fost calculată la comun cu OnePlus, deoarece în 2021 cele două companii au cam devenit una şi aceeaşi.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.

Ce îl recomandă pe Samsung Galaxy S26 Ultra?

Înainte de a publica un review pentru Samsung Galaxy S26 Ultra vă invit să descoperiți mai multe elemente ce recomandă flagship-ul sud-coreean, vârful de gamă al Samsung în acest an și unul dintre cele mai bune smartphone-uri când se vor face clasamentele de final.