Samsung Galaxy S23 FE Diverse

Consiliul Concurenţei ne informează prin intermediul unui comunicat oficial că a amendat companiile SEROM (Samsung Electronics România), Dante International (eMAG), Altex România şi Flanco Retail cu suma de 123 milioane lei pentru participarea la o înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării televizoarelor și telefoanelor mobile, în perioada 2019-2021.

Suma totală este împărţită astfel:

  • SEROM – 75.441.655 lei;
  • Dante International – 20.311.427 lei;
  • Altex România – 21.376.113 lei;
  • Flanco Retail – 6.223.580 lei.

Conform Consiliului Concurenţei, înțelegerea anticoncurențială a constat în fixarea prețurilor de revânzare a unor produse de către SEROM și fiecare din partenerii săi comerciali, respectiv Altex, Dante și Flanco, ceea ce a condus la limitarea capacității celor trei comercianți cu amănuntul de a-și stabili independent prețurile de revânzare.

Astfel, a fost restricționată concurența la nivelul comerțului cu amănuntul, având efect asupra consumatorilor, care au plătit prețuri mai mari pentru anumite tipuri de televizoare și telefoane mobile. Televizoarele și telefoanele mobile reprezintă unele dintre cele mai importante produse electronice și de comunicații.

Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancționare a autorității de concurență și execută amenzile.

La scurt timp de la emiterea comunicatului oficial, au apărut şi reacţiile companiilor vizate:

✔️SEROM – „Samsung Electronics România a luat la cunoștință decizia anunțată de Consiliul Concurenței și a luat toate măsurile necesare pentru respectarea acesteia. Ne asigurăm clienții și partenerii că această decizie nu va afecta activitatea Samsung Electronics România. Ne angajăm să îmbunătățim în continuare politicile și procedurile noastre interne și să consolidăm programul de conformitate. Totodată, vom continua să inovăm și să ne concentrăm pe satisfacția consumatorilor noștri, oferind produse și servicii de calitate superioară”.

✔️Dante International – „Am colaborat cu Consiliul Concurenței pe tot parcursul investigației și am pus la dispoziția autorităților, în mod transparent, toate informațiile necesare pentru clarificarea situației. Concomitent cu plata amenzii, ne vom concentra pe mai departe în a oferi clienților noștri servicii cu valoare adăugată care să îi ajute să economisească timp și bani și a le oferi experiențe bune în online”.

✔️Altex România – nu a transmis încă un punct de vedere.

✔️Flanco Retail – „Flanco a colaborat în mod transparent cu echipa care a condus investigația din partea Consiliului Concurenței. Respectăm decizia autorității, menționând că vom continua, ca și până acum, să ne stabilim independent strategia comercială, respectiv politica de prețuri și oferte, fără a permite vreodată intruziunea oricărei terțe părți. Obiectivul nostru final este întotdeauna acela de a răspunde intereselor consumatorului final și de a veni în sprijinul său”.

Din ce înţeleg eu nimeni nu contestă amenda şi o vor plăti fără alte explicaţii.

Surse: consiliulconcurentei.ro, startupcafe.ro