Consiliul Concurenţei nu mai poate aplica amenzi sau nu mai poate declanşa investigaţii deoarece nu mai are cvorum

/
/
16 apr. 24
/

O situaţie foarte ciudată se întâmplă zilele acestea la Consiliul Concurenţei. Se pare că începând cu data de 6 aprilie, adică de mai bine de 10 zile, Consiliul Concurenţei nu mai poate aplica amenzi sau nu mai poate declanşa investigaţii deoarece nu mai are cvorum.

Pentru a-şi exercita atribuţiile legale importante, deciziile sunt luate în cadrul aşa numitului Plen al Consiliului Concurenței. Până de curând acesta era format din 7 oameni, însă mai nou numărul acestora a crescut la 9. Pentru ca acest plen să poată funcţiona are nevoie de un cvorum pentru şedinţe sau comisii, unul format din minim 3 oameni.

În prezent în Plenul Consiliului Concurenței mai sunt ocupate doar 2 posturi, restul până la 9 fiind vacante. Bogdan Chirițoiu, preşedintele Consiliului Concurenței, a transmis din 2 aprilie o scrisoare către Parlamentul României pentru a-i informa de această situaţie, însă până acum nu s-a rezolvat nimic.

S-ar părea că lucrurile se vor debloca în 22 aprilie, zi în care în plenul Camerei Deputaţilor vor fi prezentante şi votate propunerile pentru cele 7 locuri vacante.

Totuşi, în tot acest interval de timp (6 aprilie – posibil 22 aprilie) Consiliul Concurenţei a funcţionat în regim de avarie, adică s-au desfăşurat doar acele activităţi ce nu au necesitat decizie de plen sau de comisie.

Sursa: hotnews.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 20.02.26 (cel mai avansat espressor automat Philips cu peste 50 de rețete și reducere de 15%, laptop de gaming pe 16 inci, televizor OLED LG pe diagonala de 195 cm și cu evaluare 4.50 / 5 din 66 review-uri etc)

Am structurat o listă cu 10 produse din oferta eMAG, iar printre ele se află și un aspirator vertical Xiaomi cu evaluări foarte bune - 4.57 / 5 din 23 de review-uri, dar și un router TP-Link cu port de 10 Gbps și reducere de 10%.

YouTuber-ul iSilent a încheiat un parteneriat cu Kaufland România şi a lansat brandul de sucuri GOO GOO ce a creat isterie în weekend (personal „am alergat” după suc prin magazine)

iSilent este unul dintre cei mai mari YouTuberi de gaming din România, având peste 1.5 milioane de abonaţi pe YouTube, peste 200.000 de urmăritori pe TikTok şi undeva la 50.000 de fani pe Instagram.

A apărut trailerul oficial al filmului Peaky Blinders: The Immortal Man (unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului pe Netflix)

În decembrie anul trecut vă spuneam că Netflix a decis să facă un film Peaky Blinders, un lungmetraj ce va avea premiera pe 20 martie (adică în aproximativ o lună).