Cu excepţia Bulgariei, România are cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană la benzină şi motorină

/
/
7 nov. 20
/

Conform raportului Oil Bulletin al Comisiei Europene publicat la data de 2 noiembrie, exceptând Bulgaria, România are cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană la benzină şi motorină.

În România preţul benzinei este cu 25% mai mic decât media Uniunii Europene, în timp ce preţul motorinei este cu 18% mai mic.

În ţara noastră litrul de benzină se vinde cu 0.923 euro, în timp ce media celor 27 de ţări este de 1.247 euro / litru. Bulgaria este o idee mai ieftină decât noi având un preţ de 0.899 euro / litru, iar Danemarca este cea mai scumpă cu un preţ de 1.403 euro / litru.

Referitor la motorină, România are un preţ de 0.895 euro / litru, în timp ce Bulgaria se opreşte la 0.867 euro / litru. Media Uniunii Europene este de 1.097 euro / litru, iar ţara cea mai scumpă este Suedia cu 1.315 euro / litru.

Preţurile analizate sunt cele din benzinării, adică au toate taxele incluse, iar acestea reprezintă media ponderată calculată săptămânal pe baza cotei de piaţă a fiecărui furnizor de date pentru fiecare tip de carburant.

Din păcate acest Oil Bulletin prezintă doar cifrele brute şi nu se raportează la puterea de cumpărare a românilor sau a bulgarilor vs danezi sau suedezi. Cred că la un astfel de raport s-ar întoarce clasamentul.

Sursa: agerpres.ro
Categorii: gAuto
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

CEO-ul Fiat critică testele Euro NCAP (au devenit de neînţeles pentru cumpărători)

Testele de siguranță Euro NCAP reprezintă din 1997 un reper fundamental pentru industria auto europeană. Un scor maxim de 5 stele a funcționat ani la rând ca o garanție de marketing indispensabilă pentru vânzările de mașini noi. În ultimii ani însă, schimbările frecvente de metodologie au transformat grila de evaluare într-o ecuație tot mai greu…

O parte din maşinile Chery fabricate în Europa vor avea componente produse în România la Timişoara

Expansiunea constructorilor chinezi de vehicule pe piața din Europa trece printr-o etapă decisivă şi anume trecerea de la statutul de simplu importator, la cel de producător local, integrat în lanțul de furnizori de pe continent.

Grupul Stellantis susţine că va umple fabricile europene cu maşini chinezeşti pentru a le salva de la închidere

Industria auto europeană trece prin cele mai grele încercări din ultimele decenii. Cu vânzări în scădere pe piața din China și cu o tranziție spre vehicule electrice care nu înaintează în ritmul estimat de legislatori, liniile de asamblare din Europa au ajuns să funcționeze la o capacitate mult redusă.