Culese din România: inspectorii RAR au găsit în trafic o maşină BMW fără discuri de frână pe roţile din spate

/
/
28 ian. 23
/

Nu ştiu de ce, dar personal am o oroare de tot ce înseamnă BMW, poate şi pentru că în trafic am dat de multe ori de şoferi care consideră că toată strada este a lor sau că semnele de circulaţie sunt nişte desene amuzante. Nu vreau să generalizez, dar sunt foarte mulţi conducători auto de BMW cu probleme de atitudine.

De curând, inspectorii RAR (Registrul Auto Român) au găsit în trafic un BMW destul de vechi, unul care din păcate era un adevărat pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic – maşina nu avea discuri de frână pe roţile din spate, acestea erau efectiv demontate.

Autovehiculul a fost reţinut şi scos din trafic, însă conform reprezentanţilor RAR, acest caz nu este singular. În primul semestru din 2022 (ianuarie – iunie) au fost descoperite în trafic peste 2500 de maşini ce prezentau risc iminent de accident. Vorbim de oameni, de români, care efectiv nu conştientizează de riscurile pe care şi le asumă când pleacă la drum cu astfel de vehicule aflate într-o stare tehnică puternic degradată.

Sursa: zf.ro, sursa foto
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Renault anunţă conceptul Renault Forefront, dronă terestră electrică dirijată de la distanţă

Producătorul francez Renault a prezentat oficial Renault Forefront, un concept de dronă terestră (UGV – Unmanned Ground Vehicle) controlată exclusiv prin telecomandă, proiectată pentru operațiuni tactice și misiuni speciale.

O mare organizaţie europeană de ecologişti cere Comisiei Europene ca maşinile plug-in hybrid (PHEV) să aibă rezervoare de maxim 15 litri

Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult…

Tesla reduce producţia modelului Tesla Cybertruck, după ce vânzările au fost un dezastru (posibil să vedem chiar o retragere din producţie anul viitor)

Din păcate nu tot ce propune Tesla se transformă automat şi în succes comercial. Elon Musk a confirmat recent că Tesla va micșora destul de mult producția modelului Tesla Cybertruck la Gigafactory Texas, cu o oprire sau o scădere semnificativă programată pentru mijlocul anului 2027.