Cum a fost la Orange SuperCoders în ediția a 3-a?

/
/
26 oct. 15
/

În urmă cu o săptămână s-a desfășurat a treia ediție a Orange SuperCoders. Primele două ediții au avut ca temă: Super eroii internetului și Siguranța pe internet, iar a treia s-a legat de protecția mediului. Pentru a doua oară am jucat rolul de prezentator și mi-a făcut mare plăcere să am o astfel de oportunitate. 

Ce este Orange SuperCoders?

Orange-SuperCoders-3 (9)

Orange s-a gândit să dezvolte o suită de evenimente în care elevii cu vârste între 10 – 13 ani pot învăța să programeze într-un mod inedit, prin joc. Programul folosit de fiecare dată se numește Scratch și-l găsiți în spațiul online, nu trebuie instalat, îl poți folosi direct din browser.

Se fac echipe la față locului de câte 2, la o masă pot fi 4 persoane, iar aceștia au un asistent din partea Orange sau Simplon. Asistentul îi ghidează, îi ajută în a-și pune ideile în practică.

Protecția mediului este și tema COP21, o conferință ținută în decembrie 2015. Temele pe care cei mici le-au dezvoltat în cadrul SuperCoders 3 le pot uploada în secțiunea dedicată de pe Scratch, până pe 26 noiembrie și astfel pot intra într-un concurs internațional.

Ce mi-a plăcut la Orange SuperCoders?

Mi-a plăcut să văd entuziasmul copiilor, dar și cel al asistenților implicați în organizare. Ca idee, au avut o pauză de 30 de minute în care să se hidrateze, să mănânce câteva ceva, iar majoritatea erau atât de prinși de ceea ce lucrau pe laptop că după 5 – 10 minute se întorceau la laptopurile din sală, cu gândul să mai aducă ceva nou în proiectele lor. Recunosc că nu mă așteptam să văd o astfel de atitudine,  iar immplicarea lor să fie la cote maxime.

Se vede că generația 10 – 13 ani este pregătită a învăța să programeze, dacă modul în care se face învățarea aduce și un aspect ludic. Puteți încerca Scratch cu juniorul vostru și veți vedea că este prins de program și la vârste mai fragede, cred că de pe la 7 – 8 ani se poate juca pe acolo, cu un pic de ajutor la început.

Care sunt “învățămintele” Orange SuperCoders?

Trebuie să corelez eforturile Orange cu trendul existent la nivel global, în țările dezvoltate. Într-un orizont de timp veți vedea că pe lângă scris, citit, socotit la nivelul de bază se va adăuga și codatul. Acum nu vă gândiți că un copil se transformă în hacker de la 7 – 8 ani, dar prin programe adaptate învăța elemente legate de programare, de codat.

Și ăsta-i viitorul. Aplicațiile sunt cele ce pun în mișcare un PC, notebook / laptop, smartphone, tabletă, smartwatch, iar conceptul de casă inteligentă, de interoperabilitate se bazează tot pe programe.

În SUA, Japonia și Coreea de Sud, deja de la vârste fragede se predau elementele de bază, se lucrează pe PC etc. Învățământul se digitalizează, procesul de predare – învățare – evaluare se schimbă, beneficiind de aportul tehnologiei moderne ce face materia atractivă. Ultimele două propoziții trădează faptul că sunt profesor. Nu?

Orange-SuperCoders-3 (11)

Mă uit spre exemplu, cât de ușor îmi este la istorie și geografie să le vorbesc prezentând imagini și clipuri cu ajutorul proiectorului video. Digitalizarea procesului de învățare nu se va limita doar în aduce elemente de informatică spre clasele primare, cred că va schimba modul de predare la toate materiile. Bineînțeles, anumite elemente clasice vor rămâne. Se va face o schimbare de la învățământul bazat pe ceea ce copilul aude și notează spre cel în care elementele interactive și conținutul foto & video predomină, stimuli mai puternici ce-l fac pe elev să participe la lecție.

Din postura de părinte pot să spun că ne putem ajuta copilul să învețe primele trepte în programare, asta o să fac cu juniorul meu peste 1 – 2 ani când împreună o să descoperim programe și aplicații în genul Scratch. Școala românească se va schimba greu, iar noi avem datoria să le arătăm copiilor că internetul nu înseamnă doar Facebook și YouTube.

Știu că Orange are planuri mari în continuare pentru SuperCoders și mă bucur să văd angajamentul lor în această direcție, o premieră pentru piața telecom locală. Mai ales că dacă vă aduceți aminte, tot Orange s-a angajat să susțină olimpicii din România, cei ce în clasa a IX-a s-au calificat la olimpiada națională la matematică. O altă campanie demnă de toată lauda.

Câteva imagini făcute cu telefonul la a treia ediție a Orange SuperCoders:

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Căști Open-Ear Sony LinkBuds Clip – review (Intrare timidă în segmentul TWS de tip clip)

Nici nu terminasem bine de testat o pereche de căști în format Clip, că deja veniseră și așteptau review și cele de la Sony, în fapt prima încercare a niponilor pe acest segment de căști TWS de tip Open-Ear. Sony LinkBuds Clip nu sunt primele căști Open-Ear TWS, am mai avut în trecut de-a face…

Digi Mobil nu mai are niciun iPhone în oferta sa de smartphone-uri la început de 2026 (nu pare a exista mare compatibilitate între DIGI şi produsele Apple)

Conform celui mai recent raport Counterpoint Research, 7 din cele mai bine 10 vândute smartphone-uri în 2025 au fost iPhone-uri, iar la nivel global Apple a fost anul trecut cel mai mare producător de telefoane inteligente după volume, mărul muşcat livrând aproape 250 de milioane de unităţi în întreaga lume.

Am văzut Train Dreams, film cu patru nominalizări la Oscar în 2026 şi cred că a fost cel mai plictisitor film din ultimele câteva luni (îl găsiţi pe Netflix)

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria„am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.