Cum arată smartphone-ul cu baterie de 22.000 mAh ?

/
/
19 nov. 23
/

Sunt sigur că mulţi dintre voi nu sunteţi mulţumiţi de autonomia oferită de smartphone-ul din dotare, chiar dacă producătorii actuali încearcă să ne tempereze prin tehnologii de încărcare ultra rapide, unele capabile să ne încarce complet device-urile în doar câteva minute.

Din păcate tehnologia folosită în fabricarea bateriilor nu a evoluat prea mult în ultimii ani, astfel că pentru a avea o autonomie mai mare, avem nevoie de baterii mai mari. Ori acest lucru se traduce prin dimensiuni mai mari ale telefoanelor, aspect pe care nici utilizatorii, nici producătorii nu sunt încă pregătiţi să le accepte.

Sigur că sunt şi anumite excepţii, unele chiar foarte rare, iar aici mă refer la acei producători de nişă care trăiesc practic prin aceste rarităţi. Oukitel este un astfel de exemplu, compania chineză fiind cunoscută pentru smartphone-uri cu acumulatori giganţi.

În vara acestui an Oukitel a lansat smartphone-ul Oukitel WP19, un device cu o baterie de 21.000 mAh şi o autonomie în stand-by de până la 94 de zile. Din păcate un astfel de telefon cântăreşte 570 de grame şi are aproape 3 cm grosime (practic o formă de cărămidă).

Dacă sunteţi de acord cu aceste minusuri, aflaţi că producătorul chinez pregăteşte pentru luna decembrie modelul Oukitel WP19 Pro. Acesta va veni cu o baterie şi mai mare de 22.000 mAh, una ce va oferi o autonomie şi mai mare ţinând cont că display-ul va rămâne acelaşi de pe Oukitel WP19.

Iată ce alte specificaţii va avea Oukitel WP19 Pro:

  • ecran IPS LCD de 6.78 inch cu rezoluție Full HD+ 2460 x 1080 pixeli, raport 20.5:9, rată maximă de refresh la 120 Hz, protecție Corning Gorilla Glass, rating IP68 & IP69K, certificare militară MIL-STD-810H;
  • procesor MediaTek Helio G99 pe 6 nm, octa-core cu 2 x 2.2 GHz Cortex-A76 + 6 x 2.0 GHz Cortex-A55, GPU Mali-G57 MC2, 12 GB RAM LPDDR4x , 256 GB spațiu de stocare UFS 2.1, slot dedicat card microSD;
  • Android 13 stock;
  • 4G dual-sim (2 x nanoSIM), conexiune simultană de date pe ambele cartele, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, Bluetooh 5.1, NFC, localizare prin GPS, GLONASS, BEIDOU și GALILEO, USB Type-C;
  • cameră principală cu senzor de 64 MP, f/1.8 + senzor IR de 20 MP + senzor Macro de 2 MP;
  • cameră frontală de 16 MP cu f/2.8, PDAF;
  • baterie de 22000 mAh, încărcare rapidă cu 33W;
  • grosime de 29 mm;
  • greutate: 592.3 grame.
Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

AnTuTu a publicat lista celor mai puternice 10 smartphone-uri din martie 2026

Aşa cum ne-am obişnuit, începutul fiecărei luni vine cu topul celor mai puternice 10 smartphone-uri prezentat de AnTuTu.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.