Cum mi-am dovedit că produsele E-Boda sunt foarte slabe calitativ ?

/
/
2 iul. 18
/

Nu ştiaţi că mai există E-Boda ? Nici eu, până în acest weekend. Se pare că acest “brand autohton” încă trăieşti şi vinde “minuturi” prin retailerii clasici (Altex, Flanco, eMag etc.). Chiar dacă nu am auzit cuvinte de laudă despre produsele lor, am zis că ce poate merge rău la un banal cântar.

Păi da, a mea soacră m-a rugat să îi cumpăr un cântar şi am dat o fugă până la Altex. Exceptând Myria, o altă “excelenţă” în ale calităţii, acest E-Boda CEP 1211 (cântar electronic) era cel mai decent ca preţ (până la urmă trebuie să afişeze câte kilograme are un om, nu să rezolve Teorema lui Pitagora).

Zis şi făcut. L-am luat şi cum am ajuns acasă l-am testat. Ecranul LCD afişa un permanent dans al cifrelor, nimic concret. Era clar că produsul avea un defect şi m-am întors la Altex să mi-l schimbe. Nimic deosebit până aici.

Răspunsul la întrebarea din titlu l-am primit atunci când am ajuns pe raion, la “băietul” însărcinat cu garanţiile. În faţa mea mai erau două persoane, fix cu acelaşi cântar. Fiecare se plângea de altă problemă (unuia nu îi mergea deloc, altuia i se înnegrea complet ecranul). “Băietul” când m-a văzut şi pe mine cu acelaşi cântar a spus doar: “încă unul ?”.

L-am întrebat dacă în general produsele E-Boda se întorc des la garanţie şi nu a putut decât să îşi dea uşor ochii peste cap (a evitat să îmi confirme verbal din motive pe care le-am înţeles). Am stat, mi-a schimbat cântarul cu unul nou şi am plecat. Să vedem acum cât o ţine şi acesta.

Când eram mic, pe la mine prin oraş umbla o vorbă “Suntem prea săraci pentru a ne permite lucruri ieftine”. Chiar şi la cântare…

Categorii: Opinie
Cuvinte cheie: cantar electronic, E-boda
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 3: Motive pentru care nu m-aş porta la Digi Mobil

M-am gândit să facă o serie de şase articole în care să expun cele mai importante trei motive pentru care m-aş / nu m-aş porta la Digi Mobil, Orange sau Vodafone. Voi începe cu cele trei motive pentru care nu m-aş porta la unul dintre cei trei operatori, iar cel care sparge gheaţa este Digi…

Am văzut Animals (Animale), filmul numărul 1 pe Netflix în data de 12 octombrie 2026, iar acesta dezămăgeşte destul de mult, chiar dacă ideea nu este rea

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

Cum funcţionează marketingul – oferta „valabilă doar o săptămână” de la Orange ţine deja de două săptămâni şi va continua (cel mai probabil)

Pe 26 septembrie 2026 vă scriam un articol despre o nouă ofertă de la Orange, una destul de limitată în timp conform campaniei promoţională transmisă de operatorul portocaliu.