Cum te ajută Western Union prin cel mai nou serviciu al său?

/
/
7 dec. 15
/

Western Union încearcă să simplifice procedura de transfer a banilor din străinătate spre România și în acest sens a încheiat un parteneriat cu Banca Transilvania și MasterCard.

Prin acest serviciu nou poți să transferi sumele primite prin Western Union direct pe cardul tău, cu ajutorul unui bancomat al Băncii Transilvania, cardurile MasterCard sau Maestro pot fi emise de către orice entitate bancară din țara noastră.

De-a lungul timpului presupun că au fost numeroase situații în care un transfer bancar făcut cât mai repede v-ar fi ajutat să rezolvați o problemă, să îndepliniți o dorință, mai ales că suntem în luna cadourilor. Western Union permite românilor din străinătate să ofere ajutor rudelor din țară, de multe ori când spun rude mă refer la familie (fiul, fiica, tatăl, mama etc, rude gradul I).

În 2013 am participat la prima ediție a Mobile World Congress din Barcelona și în timpul unui eveniment al Huawei ce se organiza înainte de începutul târgului de tehnologie m-am trezit că DSLR-ul meu a devenit nefuncțional. Fiind și prima ediție la care participam nu mi-am făcut un backup la nivel de aparate foto, ceea ce am realizat mai târziu în 2014 și 2015 când până și la nivel de laptopuri mi-am găsit două unități. În situații de genul ăsta, dar întâmplate pe meleagurile autohtone devine uzual un serviciu precum cel al Western Union, de a trimite banii direct pe card.

Cine știe, poate la un moment dat își vor extinde funcționalitatea, vor încheia parteneriate multiple și transferul de bani prin Western Union direct pe card va deveni un serviciu extins la nivelul Uniunii Europene.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.

Robot de aspirare cu funcție mop Roborock Qrevo Edge 2 Pro – review (Ideal pentru covoare și mochete cu fir înalt de până la 3 cm)

Am mai tot testat în ultimul timp fel de fel de aspiratoare, iar dintre cele tip robot de la Roborock pot aminti de cel prezentat mai recent - Q10 PF+ W, iar din urmă cu peste doi ani îmi amintesc de Q7 Max.

Operatorul român DIGI va intra în curând pe piaţa de telecomunicaţii din Marea Britanie

DIGI a organizat săptămâna aceasta DIGI Capital Markets Day 2026, un eveniment în cadrul căruia compania a oferit investitorilor, experților și analiștilor pieței de capital o perspectivă amplă asupra dinamicii operațiunilor, priorităților strategice pentru următorii ani și poziționării grupului pe toate piețele în care își desfășoară activitatea.