Cum văd eu lumea producătorilor de smartphone-uri

/
/
16 apr. 15
/

A trecut aproape o treime din anul de graţie 2015 şi pot afirma cu tărie că ceva s-a întâmplat în lumea telefoanelor inteligente. De fapt device-urile săracele nu au făcut nimic greşit, prostesc se comportă producătorii acestora care pe zi ce trece devin tot mai egoişti.

Să începem cu peştii cei mari: Samsung, HTC, Sony, LG, Huawei etc. (Apple nu intră în acest segment deoarece ei mereu au fost diferiţi de ceilalţi, poate acest lucru le-a adus şi succesul). Anul acesta au lansat smartphone-uri dubios de scumpe, fără a aduce cu sine şi plus valoare utilizatorilor. Telefoane precum HTC One M9 sau Samsung Galaxy S6 au preţuri de producţie de sub 300 de dolari.

Chiar dacă adăugăm forţa de muncă, marketing, R&D şi alte cheltuieli, preţurile de 800 – 900 de dolari pentru acestea sunt nejustificate. Orice “inovaţie”, indiferent dacă ne este sau nu utilă, se traduce printr-o creştere a preţului de bază. De ce? Pentru că suntem 7 miliarde şi ceva de oameni pe planetă şi există mulţi fraieri care vor cumpăra. Nimic nou sub soare, nu?

smartphone 2

Ajungem la peştii “ăi” în ascensiune: Xiaomi, Meizu, OnePlus, Lenovo etc. Această categorie a fost până anul trecut cea a băieţilor buni. Ei se evidenţiau prin device-uri cu raport calitate-preţ excelent, suport software rezonabil şi o reţea de distribuţie internaţională. În 2015 a fost o eclipsă de soare care se pare că a lasat sechele acestui segment de producători. Lansările au fost la două extreme: flagship-urile cu preţuri piperate sau pocnitori de 100-150 de dolari. În doar câteva luni au uitat de politica lor echilibrată. De ce? Pentru că suntem 7 miliarde şi ceva de oameni pe planetă şi există mulţi fraieri care vor cumpăra.

O altă categorie este cea a peştişorilor mici din China. Da, îi ştiţi şi voi. Mulţi, cu denumiri care mai de care mai inspirate, cu device-uri de duzină lansate zilnic, cu preţuri de nimic care sunt direct proporţionale cu calitatea produselor, dar care vor o felie. O felie din lumea nepretenţioşilor, lumea necunoscătorilor şi lumea “neavuţilor”. Pe scurt, lumea celor mulţi.

Ultima categorie este cea a caracatiţelor mim. Pentru cei care nu ştiu, caracatiţa mim este una foarte talentată şi imită foarte multe tipuri de peşti (plătica, peştele leu, calcan etc.). Vă spune ceva aceasta categorie? Ei bine eu încadrez aici două tipuri de producători: cei care produc efectiv imitaţii şi cei care cumpără de la altii, aruncă un soft la “buleală”, pun un nume mai uman şi gata business-ul. Primii câştigă din plagiat, ceilalţi câştigă din nimic. Cu toate acestea au succes şi cresc.

Cam aşa văd lumea producătorilor de smartphone-uri în 2015. Voi aveţi altă părere?

Cuvinte cheie: producatori, smartphone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 24.10.26 (laptop ASUS cu RTX Spark ce-i capabil să ruleze AI local avansat, router wireless cu Wi-Fi 8, televizor Philips cu panel OLED cu rată de refresh la 144Hz – model 2026 și reducere de 15% etc)

Am selectat mai multe produse din oferta eMAG, iar printre ele se află o boxă portabilă JBL cu funcție de lampă LED, dar și cel mai ieftin monitor cu panel IPS și diagonala de 44.5 inci.

eMAG a publicat ghidul pentru Black Friday 2026 (iată cum trebuie să te pregăteşti pentru 6 noiembrie)

eMAG a lansat oficial ghidul de pregătire pentru Black Friday 2026, cel mai mare eveniment de cumpărături din an, cel care va avea loc vineri, 6 noiembrie.

TOP 5: Jocuri pe calculator care mi-au făcut copilăria mai frumoasă în anii 2000 (care a fost preferatul tău?)

Am scris recent un articol în care v-am transmis că Electronic Arts închide BioWare, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute studiouri de gaming din lume. Plecând de la acest subiect, am fost lovit de o uşoară nostalgie, m-am dus cu gândul la nopțile albe, la sunetul inconfundabil al internetului prin dial-up și la…