Cumpărăm culori sau telefoane mobile?

/
/
4 iul. 24
/

ZTE a reintrat pe piața locală prin mai multe smartphone-uri din seria Nubia, iar Darius a scris mai multe într-un articol dedicat.

Ies în evidență prin design, culori puternice și cam atât. Mă uitam pe TikTok la câteva materiale precum cel de aici. Peste 500.000 de vizualizări și aproape 15.000 de like-uri presupun că au fost primite strict pentru coloristica din partea spate.

🔺Boxă micuță cu rol de telefon mobil…

ZTE Nubia Music folosește un procesor denumit Unisoc SC9863A ce a fost dezvoltat într-un proces de litografiere pe 28nm…, 8 nuclee pe ARM Cortex-A55 ce urcă la maxim 1.6 GHz, 4 GB RAM și 128 GB stocare.

Nici nu vreau să mă gândesc ce experiență de utilizare aduce un astfel de smartphone. Mă rog, îl putem considera drept un fel de boxă cu funcție de telefon mobil. Pentru a reduca muzică sau materiale video, ar trebui să fie suficient. Doar că mai mult de atât devine deja un chin în utilizarea de zi cu zi.

O să spuneți că în 649 lei nu găsești produse performante și da, așa este. Nu vei găsi smartphone-uri cu cine știe ce hardware, dar dacă nu te lași atras de brizbriz-urile de pe caracasă ai putea cumpăra un telefon precum Motorola Moto G72. Încorporează un display P-OLED de 6.6 inci cu rezoluție FHD+, procesor MediaTek Helio G99 dezvoltat pe 6nm cu 2 nuclee pe ARM Cortex-A76 și 6 nuclee pe ARM Cortex-A55, 8 GB RAM și 256 GB stocare, cameră de 108 Megapixeli, baterie de 5000 mAh cu încărcare pe fir la 33W etc.

🔺Moto G72 are și ceva specificații interesante în 699 lei…

Culmea este că ZTE prin gama Nubia ar putea avea propuneri mult mai serioase. Am văzut Nubia Z60 Ultra la un coleg de breaslă și pot spune că măcar vizual m-a impresionat. Mai ar fi și RedMagic ce are multe modele interesante și deja livrează prin shop-ul oficial și în țara noastră.

De aici și întrebarea din titlu.

Probabil, cei cu vârsta de până în 15 – 16 ani se vor entuziasma de culorile lui Nubia Music și difuzorul mare, dar o alegere mai inspirată ar fi mai plictistorul G72 ce știe mai mult decât să facă gălăgie precum rivalul de la ZTE.

Update: Nici celelalte modele Nubia listate recent nu sunt cine știe ce. Toate mizează pe hardware Unisoc. Niciun telefon cu preț de peste 400 lei nu ar trebui să folosească un astfel de chipset.

Categorii: Opinie, ZTE
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Operatorii telecom vor oferi în viitor o viteză minimă garantată pentru internetul pe mobil, iar noi vom plăti în funcţie de pragul minim dorit

Aţi observat în ultima perioadă că abonamentele de telefonie mobilă vin cu resurse nelimitate în România, iar aici mă refer la minute, SMS-uri şi, mai ales, internet. Pentru operatori devine din ce în ce mai greu să convingă utilizatorii să aleagă variantele mai scumpe, deoarece în prezent nu prea au ce oferi în schimb pentru…

Am văzut The Whisper Man (Omul Şoaptă), filmul numărul 1 pe Netflix în data de 3 septembrie 2026 şi puteţi să îi daţi o şansă dacă aveţi aşteptări modeste

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

Cine este mai scump în lupta pachetelor accesibile internet fix, televiziune şi telefonie mobilă cu internet nelimitat (DIGI, Orange sau Vodafone)?

Recent am făcut o analiză personală a celor mai accesibile pachete full formate din internet fix, televiziune şi telefonie mobilă cu internet nelimitat, iar rezultatele le-am prins separat în trei articole astfel: