Curtea de Apel Bucureşti suspendă decizia ANPC ce bloca creşterea preţului la abonamente în cazul Vodafone

/
/
8 iul. 19
/

Prima parte a acestui an s-a caracterizat prin creşteri de preţ în bloc ale celor mai mari operatori telecom din România: Vodafone, Orange, Digi, Telekom, chiar şi UPC. Foarte mulţi utilizatori s-au revoltat, iar Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a acţionat în consecinţă (destul de timid oricum).

În luna aprilie ANPC a amendat Vodafone cu suma de 70.000 lei deoarece a mărit în mod nejustificat preţurile abonamentelor, iar în mai a emis şi un ordin prin care practicile comerciale considerate incorecte erau oprite.

Comunicatul de presă ANPC din acel moment spunea că: „Prin Ordin al Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), s-a dispus ca, de la data de 2 mai 2019, operatorul de telefonie mobilă amendat de comisarii ANPC în urmă cu câteva zile, să înceteze practicile comerciale incorecte față de consumatori, constatate în urma controlului, realizate în scopul majorării costurilor abonamentelor.

Aşa cum era de aşteptat, Vodafone a mers în instanţă şi iată că la doar două luni distanţă a obţinut suspendarea acestei decizii. „Admite cererea de chemare în judecată. Suspendă executarea Ordinului Președintelui ANPC nr. 166/02.05.2019 până la soluționarea instanței de fond. Executorie de drept. Cu recurs în 5 zile de la comunicare”, se arată pe pagina oficială a instanței.

Această suspendare (dacă ANPC nu face recurs) îi permite operatorului roşu să mărească în continuare preţurile abonamentelor, chiar dacă acestea nu par a fi justificate.

Situaţia în sine nu este una anormală, este un proces firesc în acest caz, însă nu înţeleg de ce doar Vodafone trece prin astfel de „emoţii”. Ceilalţi operatori au aplicat cam aceleaşi principii (cu excepţia Orange), însă ANPC nu zice nimic, momentan.

Sursa: profit.ro
Categorii: Vodafone
Cuvinte cheie: ANPC, suspendare, vodafone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Nici bine nu a începutul anul, că Vodafone trimite deja notificări de scumpire abonamente (iată cu cât şi de ce)

Vodafone începe anul în forţă, iar când spun acest lucru, nu mă refer doar la super oferta de portare pe care o promovează de ceva zile pentru Telekom (puteţi afla mai multe detalii despre aceasta aici şi aici).

De ce cred că abonamentul Nelimitat 5 de la Telekom (Vodafone) este mai bun decât Optim 2 de la Digi Mobil (ambele costă la portare 2.03 euro / lună şi oferă internet mobil nelimitat)

În urmă cu doar câteva zile vă scriam de noua ofertă Telekom. Cei care vor să se porteze la operatorul magenta (temporar, ulterior vor ajunge în curtea Vodafone) pot alege cel mai ieftin abonament nelimitat de pe piaţă: Nelimitat 5 la doar 2.03 euro / lună.

Vodafone lansează cea mai agresivă ofertă de până acum şi ne cheamă la portare în reţeaua Telekom cu abonament NELIMITAT la doar 2.03 euro / lună (sub 11 lei / lună)

Brandul Telekom încă există în România şi până la finalizarea tehnică de preluare, acesta continuă să existe, chiar dacă sub umbrela Vodafone România.