Custom recovery TWRP pentru Samsung GALAXY Ace 3 GT-S7275 LTE

/
/
25 nov. 15
/

Samsung GALAXY Ace 3 este un telefon lansat undeva la mijlocul anului 2013, însă datorită specificațiilor decente și prețului relativ mic acest model a fost achiziționat într-un număr foarte mare. Și datorită numărului mare de exemplare comunitatea dezvoltatorilor Android a fost, și este, foarte activă pentru acest device.

Chiar dacă Samsung a oprit suportul acestui model la Android 4.2 Jelly Bean, comunitatea XDA ne-a oferit ROM-uri CyanogenMod bazate pe Android 4.x KitKat și 5.x Lollipop, iar odată cu publicarea codului sursă pentru CyanogenMod 13 ce folosește ca bază Android 6.0 Marshmallow ne așteptăm ca în curând să vedem și ultma variantă a sistemului de operare mobil dezvoltat de Google pe acest telefon.

Și ca de fiecare dată când vorbim despre un custom ROM nu putem omite importanța unui custom recovery, fără de care instalarea ROM-ului este aproape imposibilă. Din acest motiv îți voi înșira mai jos pașii necesari instalării custom recovery-ului TWRP pe Samsung Galaxy Ace 3 GT-S7275 LTE.

NOTĂ: Samsung Galaxy Ace 3 a fost comercializat în mai multe variante. Acest tutorial este destinat modelului cu chipset Qualcomm MSM8930 Snapdragon 400 și procesor Dual-core 1.2 GHz Krait, varianta cu LTE (4G). Dacă deții altă variantă decât cea menționată mai sus acest tutorial nu este pentru tine.

De ce ai nevoie?

  • un telefon Samsung Galaxy Ace 3 GT-S7275 LTE cu USB Debugging activat în Settings -> Developer options. Dacă acest meniu nu este vizibil, accesează Settings -> About phone și apasă de 7 ori consecutiv pe Build number.
  • un cablu de date de calitate, de preferat cel original (OEM)
  • un PC cu Microsoft Windows
  • ultimele drivere Samsung instalate – link Samsung | mirror
  • Odin3 v3.10.7 – link
  • cea mai recentă versiune TWRP în format .IMG.TARlink

1. Descarcă Odin3 folosind linkul de mai sus și dezarhivează-l într-un folder ușor accesibil, ex. Desktop.

2. Descarcă fișierul TWRP în format .IMG.TAR folosind linkul de mai sus și salvează-l în același folder unde ai dezarhivat Odin3 la primul pas, astfel încât structura folderului obținut să semene cu cea din imaginea de mai jos. Cea mai recentă versiune TWRP pentru Samsung galaxy Ace 3 disponibilă în momentul redactării acestui articol este 2.8.7.0.

Custom recovery TWRP pentru Samsung Galaxy Ace 3 GT-S7275 LTE

3. Deschide aplicația Odin3 executând fișierul Odin3 v3.10.7.exe. Recomand rularea acesteia cu drepturi de administrator făcând click 2 (dreapta) pe fișier și selectând Run as administrator. Odată deschisă aplicația, fă click 1 (stânga) pe butonul AP și selectează fișierul TWRP în format .IMG.TAR descărcat la pasul 2. Fereastra aplicației Odin3 va trebui să semene cu cea din imaginea de mai jos.

Custom recovery TWRP pentru Samsung Galaxy Ace 3 GT-S7275 LTE

4. Va trebui să introducem telefonul în Download Mode. Pentru acest lucru va trebui întâi să îl închizi. Pentru accesarea modului Download Mode va trebui să apeși Volum Minus + buton Home + buton Power, și să le ții apăsate până îți apare pe ecranul telefonului un avertisment ca cel din imaginea de mai jos. Va trebui să confirmi accesul apăsând butonul Volum Plus.

Custom recovery TWRP pentru Samsung Galaxy Ace 3 GT-S7275 LTE

5. Conectează telefonul la PC folosind cablul de date și așteaptă până acesta este recunoscut corect. Prima căsuță ID:COM va trebui să își schimbe culoarea de fundal și să afișeze portul prin care telefonul este conectat, asemănător imaginii de mai jos.

Custom recovery TWRP pentru Samsung Galaxy Ace 3 GT-S7275 LTE

6. Dacă ai ajuns până aici și ai respectat toți pașii ești gata să instalezi TWRP. Tot ce trebuie să faci este să apeși butonul Start din aplicația Odin3. Aceasta va începe instalarea iar la sfârșit va reporni telefonul în modul normal.

Gata! Ai instalat custom recovery-ul TWRP pe Samsung Galaxy Ace 3 GT-S7275. Îl poți accesa filosind următoarea combinație de taste cu telefonul închis: Volum Plus + Home + Power.

Acum poți instala diferite tweakuri și custom ROM-uri folosind custom recovery-ul TWRP. Un prim pas ar fi obținerea accesului ROOT – link.

Dacă întâmpini probleme, ai întrebări sau feedback pentru noi poți folosi secțiunea de comentarii.

Echipa Gadget.ro
Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.

Ce îl recomandă pe Samsung Galaxy S26 Ultra?

Înainte de a publica un review pentru Samsung Galaxy S26 Ultra vă invit să descoperiți mai multe elemente ce recomandă flagship-ul sud-coreean, vârful de gamă al Samsung în acest an și unul dintre cele mai bune smartphone-uri când se vor face clasamentele de final. 

5 funcții prin care Samsung Galaxy Buds4 Pro și Galaxy Buds4 ies în evidență

Samsung a prezentat alături de seria Galaxy S26 și două perechi de căști - Galaxy Buds4 Pro și Galaxy Buds4. Este interesant că fiecare model are un design distinct și funcții adaptate unor preferințe diverse.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini care este smartphone-ul cu cea mai bună autonomie pe care îl poţi cumpăra azi pe canal oficial din România

Într-un articol anterior v-am spus că în urma unui sondaj recent, a reieşit că cel mai important criteriu în alegerea unui smartphone a ajuns astăzi să fie durata bateriei (se pare că utilizatorii caută device-uri cu autonomii din ce în ce mai mari).