Dacia, Renault şi alte şase companii au primit o amendă record de peste 32 milioane de euro pentru practici anticoncurenţiale pe piaţa forţei de muncă (companiile şi-au recunoscut vina)

gAuto
/
/
12 ian. 26
/

Începutul de săptămână vine cu o veste şoc din partea Consiliului Concureţei, acesta anunţând o amendă de peste 32 de milioane de euro pentru Dacia, Renault şi alte şase companii din industria auto.

Se pare că aceste 8 companii s-ar fi folosit de practici anticoncurenţiale pe piaţa forţei de muncă pentru a limita mobilitatea angajaţilor şi a menţine costurile scăzute cu tot ce înseamnă resursă umană.

Iată care sunt cele 8 companii implicate şi ce amendă au primit acestea:

  • Akkodis Romania SRL: 5.539.871,75 lei;
  • Alten Si-Techno Romania SRL: 10.651.566,50 lei;
  • Automobile-Dacia SA: 81.530.497,62 lei;
  • Bertrandt Engineering Technologies Romania SRL: 7.710.801,66 lei;
  • Expleo Romania SRL: 7.428.131,86 lei;
  • Fev ECE Automotive SRL: 1.398.870,03 lei;
  • Renault Technologie Roumanie SRL: 46.294.136,03 lei;
  • Segula Technologies Romania SRL: 3.158.982,76 lei.

Acestea au stabilit să nu se concureze pentru recrutarea şi angajarea reciprocă a forţei de muncă calificată/specializată asociată activităţilor de producţie autovehicule şi/sau altor activităţi conexe, incluzând servicii de inginerie şi consultanţă tehnică din România. De asemenea, companiile s-au înţeles să nu recruteze resurse umane de la una dintre celelalte companii fără acordul prealabil al acesteia din urmă.

Interesant este că una dintre firme (nu ştim care) a aplicat la programul de clemenţă, adică şi-a recunoscut vina, a pus la dispoziţie toate documentele şi informaţiile necesare şi a primit o amendă mult mai mică, în timp ce alte 5 şi-au recunosc fapta şi au primit sancţiuni reduse.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Renault anunţă conceptul Renault Forefront, dronă terestră electrică dirijată de la distanţă

Producătorul francez Renault a prezentat oficial Renault Forefront, un concept de dronă terestră (UGV – Unmanned Ground Vehicle) controlată exclusiv prin telecomandă, proiectată pentru operațiuni tactice și misiuni speciale.

O mare organizaţie europeană de ecologişti cere Comisiei Europene ca maşinile plug-in hybrid (PHEV) să aibă rezervoare de maxim 15 litri

Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult…

Tesla reduce producţia modelului Tesla Cybertruck, după ce vânzările au fost un dezastru (posibil să vedem chiar o retragere din producţie anul viitor)

Din păcate nu tot ce propune Tesla se transformă automat şi în succes comercial. Elon Musk a confirmat recent că Tesla va micșora destul de mult producția modelului Tesla Cybertruck la Gigafactory Texas, cu o oprire sau o scădere semnificativă programată pentru mijlocul anului 2027.