De azi și în România: IBM Bucharest System Laboratory

/
/
29 nov. 11
/

Astăzi, IBM a inaugurat la București un laborator de dezvoltare și testare a echipamentelor software și hardware.  Este primul laborator din Europa de dezvoltare a produselor pentru sisteme de rețea de pe continent. Se numește Bucharest System Laboratory și în cadrul lui vor lucra peste 125 de specialiști in IT.

„Suntem încrezători că noul centru – IBM Bucharest System Laboratory va ajuta clienții IBM să își dezvolte operațiunile mai rapid și să devină mai competitivi”, a menționat Bogdan Balaci, Country General Manager al IBM RomaniaIBM oferă sprijin companiilor și instituțiilor guvernamentale în introducerea unor sisteme de calcul pentru obținerea unei eficiențe operaționale și optimizării activităților, prin reducerea costurilor.

Ministrul Comunicațiilor, Valerian Vreme, prezent și el la deschidere de asemenea a declarat că “inaugurarea IBM Bucharest Systems Laboratory reprezintă un moment semnificativ pentru parteneriatul solid dintre România și IBM. Angajamentul IBM demonstrează faptul că România este o țară sigură pentru investiții, pregătită pentru aplicațiile viitorului și care își va consolida o economie bazată pe cunoaștere, susținută de sisteme de calcul inteligente”.

Cei de la Nokia sigur ar avea ceva de spus cu privire investițiile despre care vorbește domnul Vreme ( hm… ce nume sugestiv). Departe de mine gândul că cei de la IBM nu ar fi profesioniști sau că virgulă calitatea muncii lor este îndoielnică. Și deschiderea laboratorului este un lucru excelent pentru România și avem nevoie de astfel de investiții la noi în țară.  Pun totuși la îndoială capabilitatea noastră să îi menținem pentru o „vreme” aici, măcar. Și dacă nu, măcar să ne spălăm pe mâini discret.

Sursa: Forbes Romania

 

Categorii: Hardware
Cuvinte cheie: IBM, software
Echipa Gadget.ro
Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.

Comisia Europeană s-a răzgândit, astfel că ANCOM poate obliga acum compania DIGI să ofere acces la reţeaua sa de internet fix concurenţei din România

În primăvara anului trecut aflam că ANCOM intenţiona să oblige compania DIGI să ofere acces la reţeaua sa de internet fix concurenţei din România în aproape 6300 de localităţi, cu o populaţie de aproximativ 5.3 milioane de locuitori.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.